Joaca de-a comisarul european

Ar fi putut decurge totul normal, ca într-o ţară cu adevărat europeană, dar nu s-a întâmplat aşa. Numirea comisarului european din partea României s-a lăsat cu controverse, subterfugii, şmecherii dâmboviţene şi aruncări de pisică dintr-o curte în alta.

Iniţial, premierul a anunţat că l-a propus oficial pe dl Dacian Cioloş, susţinut şi de preşedintele Traian Băsescu. O plăcută mirare i-a cuprins atunci pe unii comentatori: uite, domnule, că cei doi se pot înţelege pe o temă importantă! Dar n-a fost să fie. De curând, s-a aflat “pe surse” că există şi o a doua propunere: Corina Creţu. Şi a început baletul: premierul n-a confirmat, apoi a semi-confirmat, apoi s-a aflat că încă din 30 iulie fuseseră două propuneri, nu una, şi că preşedintele Camerei Deputaţilor fusese informat încă de atunci. Preşedintele Băsescu pretinde că “a aflat de la Bruxelles” despre a doua propunere, dar “nu ştie care” (serios?...). Tot acest balet bezmetic al declaraţiilor (căci aşa e politica românească, pe bază de “declaraţii”, care întotdeauna sunt mai importante decât faptele) aruncă în derizoriu o temă importantă.

Mă întreb de ce nu s-a putut desfăşura totul transparent şi clar, din capul locului. Bunăoară, premierul ar fi trebuit mai întâi să ţină un mic discurs de mulţumire pentru activitatea d-lui Dacian Cioloş (care a fost un excelent comisar european) şi apoi să anunţe public ambele propuneri, aşa cum a făcut în scrisoarea către Jean-Claude Juncker. Ar fi fost un act de minimă corectitudine şi demnitate instituţională şi de respect faţă de opinia publică din România. De ce nu a fost aşa? Presupun că din cauza “gândirii” îngălate în care se complace politica românească: totul e cu dedesubturi, cu jocuri de culise, cu lucrături. Şi, bineînţeles, cu impulsul de a aburi opinia publică. Din felul cum s-au desfăşurat lucrurile, rezultă că premierul a făcut propunerea d-lui Dacian Cioloş de formă, dar în fapt avea de la început intenţia de a susţine candidatura d-nei Corina Creţu, şi încă ambalată într-o idee nobilă şi socialist-europeană: mai multe femei pe posturi de comisar. (Venită însă din partea României, unde prezenţa femeilor în politică şi în demnităţile publice e destul de subţire, o asemenea idee e ipocrită). De ce spune preşedintele Băsescu că nu ştie care era a doua propunere? Tot de-aia: ca să nu creadă cumva cineva că, Doamne fereşte, o fi stând de vorbă cu premierul.

În această aiureală, primii oameni ai ţării par totuşi să fie de acord (chiar involuntar) asupra unui lucru pe care îl tot repetă: România trebuie să obţină un portofoliu relevant, “nu să ne întoarcem la multilingvism”. În acest caz, nu e important să propunem un candidat bun la postul de comisar? Dl Cioloş şi-a dovedit deja capacităţile pe un portofoliu complicat, Agricultura; ar fi putut fi la fel de bun şi pe domeniul dezvoltării regionale (sau altul), căci în maşinăria birocratică numită Comisia Europeană contează foarte mult experienţa executivă şi administrativă. Doamna Corina  Creţu nu are o asemenea experienţă, a fost până acum doar un europarlamentar printre mulţi alţii, nu s-a ilustrat prin nimic deosebit şi nici n-a condus vreo instituţie ori vreo entitate în care să trebuiască să ia decizii, să construiască şi să aplice politici publice. Dar premierul şi PSD vor de fapt să aibă la Bruxelles un om din partidul lor, nu un bun comisar din partea României.

La ora când scriu acest articol, preşedintele desemnat al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, poartă discuţii cu candidaţii propuşi pentru posturile de comisari. Indiferent cine va ajunge comisar european din partea României, rămâne valabilă vorba strămoşească: om trăi şi-om vedea.