Infractorii vor fi mai uşor de depistat. Poliţiştii vor primi tablete pentru a verifica rapid identitatea persoanelor suspectate de infracţiuni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţiştii vor primi tablete pentru a-i identifica pe infractori
Poliţiştii vor primi tablete pentru a-i identifica pe infractori

Poliţiştii de la ordine publică vor primi tablete pentru a putea verifica rapid identitatea persoanelor suspectate de infracţiuni şi a vedea dacă acestea au mai comis anterior şi alte fapte penale. Primele tablete vor fi date poliţiştilor din Bucureşti, Constanţa şi Braşov, până la sfârşitul acestui an.

„Astfel, verificarea identităţii persoanelor va fi mult mai rapidă, existând posibilitatea inclusiv a vizualizării în timp real a datelor şi imaginii celor verificaţi. Totodată, echipajele care intervin la urgenţele semnalate prin sistemul 112 vor putea accesa pe timpul deplasării la faţa locului date preliminare privind istoricul altor evenimente semnalate la coordonatele respective, persoane implicate şi eventualul trecut infracţional al acestora, adaptându-şi astfel modul de intervenţie şi resursele alocate, crescând eficienţa acţiunilor operative”, arată Ministerul Afacerilor Interne.

Dotarea cu tablete a poliţiştilor care asigură ordinea şi siguranţa publică este parte a unui proiect european care va fi testat în Bucureşti, Constanţa şi Braşov. Primele tablete vor fi date în utilizarea structurilor de poliţie până la sfârşitul acestui an.

În cadrul proiectului pilot, în valoare de aproximativ 512.000 de euro, vor fi achiziţionate de către Inspectoratul General al Poliţiei Române 665 de tablete şi va fi dezvoltat sistemul de interconectare şi comunicare securizată între acestea.

Ulterior acestui proiect pilot, se intenţionează ca astfel de dispozitive să fie introduse şi pentru echipajele de intervenţie ale Jandarmeriei, Inspectoratului General pentru Imigrări şi Poliţiei de Frontieră, a precizat MAI.

Proiectul a fost evaluat şi selectat pentru finanţare din fonduri europene, respectiv Fondul pentru Securitate Internă, componenta de Cooperare Poliţienească (FSI Police), în anul 2013. Acesta a fost ulterior introdus ca acţiune în Programul Naţional FSI, documentul fiind aprobat de către Comisia Europeană în anul 2015.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite