Grevă spontană la CFR. Compania atrage atenţia salariaţilor că „protestul încalcă procedurile legale“. Câte trenuri sunt afectate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Contractul colectiv de muncă de la CFR a expirat miercuri, iar salariaţii au decis să protesteze. Sindicaliştii de la Regionala Cluj au oprit lucrul începând cu ora 7.00. CFR a anunţat că traficul va fi perturbat miercuri dimineaţa din cauza grevei.

UPDATE 17.05 Unele trenuri înregistrează întârzieri-record de 450, 360 sau 350 de minute.

Tabela Sosiri/Plecări din Gara de Nord şi ce trenuri au întârzieri poate fi urmărită aici:

http://www.cfr.ro/webcam.php

image

UPDATE 14.55 Protestele mai continuă doar în regionalele Braşov şi Timişoara, activitatea fiind reluată în regionalele Bucureşti, Craiova, CF Cluj, Iaşi, Galaţi şi Constanţa, transmite CFR SA.

„La ora actuală se mai poartă discuţii pentru încetarea protestului spontan cu angajaţii din anumite staţii de pe raza de activitate a 2 regionale CF, Braşov şi Timişoara”, transmite compania.

Oficialii precizează că trenurile care au fost oprite în staţiile de formare vor fi reprogramate pentru reînscrierea în circulaţie, iar cele care au staţionat în gările de pe traseu îşi vor continua parcursul până la destinaţiile finale.

„Precizăm faptul că, în urma discuţiilor purtate în prima parte a zilei între conducerea companiei şi salariaţii care au declanşat acest protest spontan s-au dat asigurări că vor fi analizate şi se vor căuta soluţii pentru revendicările şi problemele salariaţilor, aceştia fiind informaţi că odată cu aprobarea Bugetului de Venituri şi Cheltuieli va fi negociată şi promovată o grilă de salarizare bazată pe coeficienţi de ierahizare care să reflecte în mod echitabil importanţa funcţiilor şi a meseriilor la compania CFR SA. În acelasi timp salariaţiilor li s-a atras atenţia că mesajul lor a fost înţeles, dar că o continuare a acestor forme de protest este în afara legii, aduce prejudicii importante companiei şi afectează toţi pasagerii care şi-au programat călătoria pentru ziua în curs”, se arată într-un comunicat al CFR SA.

O nouă rundă de negocieri va începe la ora 15.00.

***

Protestului s-au alăturat angajaţii regionalelor de la Constanţa, Craiova, Galaţi, iaşi, Timişoara şi Braşov.  Salariaţii CFR se plâng de salariile mici şi vor o mărire cu 25%. Şefii CFR au promis că vor mări lefurile. Astfel, bugetul CFR SA prevede pentru anul 2017 o creştere a fondului de salarii cu 22,5%, care se va regăsi, în urma negocierilor cu partenerii sociali, în salariile angajaţilor, informează compania.

Administraţia a propus, pentru a asigura protecţia socială a angajaţilor şi după expirarea contractului colectiv de muncă, încheierea unui Act Adiţional pe o perioadă de minimum 30 zile, maximum 90 de zile, astfel încât salariaţii să nu-şi piardă anumite drepturi, cum ar fi: acordarea sporurilor, plata orelor festive, acordarea bonurilor de masă sau a ajutoarelor sociale”, se arată în comunicatul citat.

Proiectul de buget al companiei pentru 2017 a fost avizat de Consiliul de Administraţie (CA), aprobat de Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) şi transmis ministerelor pe circuitul de avizare şi aprobare, prin emiterea hotarârii de Guvern.

Reacţia companiei

Noi runde de negocieri vor avea loc chiar miercuri, anunţă CFR. „Compania Natională de Căi Ferate “CFR” SA menţine deschis dialogul social şi negocierile transparente cu reprezentanţii federaţiilor sindicale pe marginea definitivării Contractului Colectiv de Muncă (CCM) pentru perioada 2017-2018, astăzi fiind programată o nouă rundă de negocieri începând cu ora 15.00. De asemenea, compania atrage atenţia salariaţilor că acestă formă de protest încalcă procedurile legale, aduce grave prejudicii companiei, prin înregistrarea de pierderi financiare, şi afectează transportul pasagerilor care şi-au procurat deja biletele pentru efectuarea călătoriei, conform graficului de circulaţie din Mersul Trenurilor“, se arată într-un comunicat al companiei.

Peste 150 de trenuri sunt afectate în urma protestului angajaţilor CFR

Peste 150 de trenuri sunt afectate ca urmare a protestului declanşat de o parte dintre angajaţii CFR, nemulţumiţi de negocierile privind noul contract colectiv de muncă.

Purtătorul de cuvânt al CFR, Oana Brânzan, spune că, potrivit unei situaţii provizorii, în acest moment sunt afectate 155 de trenuri, care sunt oprite pe traseu, în diferite staţii.

Astfel, sunt afectate patru trenuri de pe raza regionalei Bucureşti, trei din regionala Craiova, 20 din regionala Timişoara, 22 de pe raza regionalei Galaţi, 40 din regionala Braşov, 20 de pe raza regionalei Iaşi şi 36 din regionala Cluj.

O parte din angajaţii CFR au declanşat un protest spontan spontan, miercuri dimineaţă, nemulţumiţi de negocierile privind noul contract colectiv de muncă.

”Acest protest are loc în contextul în care administraţia şi federaţiile sindicatele reprezentative se află deja în negocieri pentru semnarea noului Contractul Colectiv de Muncă 2017-2018, negocieri în cadrul cărora conducerea CFR SA a anunţat că în bugetul companiei pentru anul 2017 este inclusă o creşterea a fondului de salarii cu 22,5%, creştere care se va regăsi, în urma negocierilor cu partenerii sociali, în salariile angajaţilor”, a anunţat CFR.

Informaţii utile pentru călători

Înainte de efectuarea călătoriei, pasagerii sunt rugaţi să solicite informaţii despre întârzierile care se înregistrează în trafic, la personalul din staţii sau:

  • 0219521 – INFO CFR (trafic intern).
  • numerele de telefon de la gările CFR sunt publicate pe www.cfrcalatori.ro la secţiunea Informaţii telefonice
  • 021.319.0358 - Biroul Relaţii cu Publicul din Gara de Nord Bucureşti;
  • aplicaţia Trenul meu: introduceţi numărul exact al trenului în căsuţa indicată şi click pe Informaţii tren. Obtineţi informaţii în timp real despre opriri, întârzieri, minutele de staţionare în următoarea gară şi timpul estimat de sosire.
  • verificaţi tabelele de sosire/plecare a trenurilor, actualizate din minut în minut pe site-ul www.cfr.ro domeniul Camere web

Celor care doresc să renunţe la călătorie, la cerere li se va restitui contravaloarea biletelor.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite