Extraordinarele aventuri ale lui Elon Musk, cea mai „plictisitoare“ companie din lume şi de ce să plecăm pe Marte

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Într-o încăpere elegantă (probabil la Washington), la fiecare una sau două luni, cel mai puternic dintre preşedinţii lumii de azi se consulta cu un număr restrâns de oameni importanţi. Care să fie priorităţile noastre? În ce direcţie să ne concentrăm puterea? Cine ne sunt aliaţii? Dar duşmanii? Cum va arata lumea de mâine dimineaţă?

Unul dintre aceşti oameni e Elon Musk. E probabil mai bogat, mai fericit şi mai iubit de oamenii săi decât toţi ceilalţi din camera. Pe lângă faptul că probabil e şi singurul geniu de acolo. De ce e acolo, între finanţişti, avocaţi, politicieni şi corporatişti obsedaţi de bani şi putere când ar putea să fie oriunde pe glob sau în spaţiu? Pentru că e unul dintre puţinii care pot şi care vor să pună pe agenda puterii ideea de responsabilitate. Pentru că, aşa cum spune el extraordinar de frumos: „Nu sunt salvatorul nimănui... Îmi doresc doar să pot să mă gândesc la viitor şi să nu mă întristez

Românii au fost întotdeauna „altfel“, chiar şi când trebuiau să fie o cărămidă identică în blocul comunist. Chiar şi azi, atunci când sunt întrebaţi în alte ţări cum e în România, clatină din cap – în loc să încerce să profite de ocazia de a îşi avansa propria cauza naţională, aşa cum ar face oricare alt popor, şi încep să explice că românii sunt „altfel“, că aici e poarta către Orient şi blestemul corupţiei roade şira spinării neamului orice am face, că nu există viitor pe o verticala evolutivă, ci doar pe orizontală geografică... Poate şi pentru că prea rar avem un Elon Musk, sau măcar un lider de opinie serios, căruia să îi pese nu doar de valoarea propriei averi sau a propriilor ambiţii, ci şi de valorile noastre.

Elon Musk a dat restart unor întregi industrii. A dat restart viselor interstelare. A dat restart până şi imaginii de inginer... căci cine mai credea vreodată că va fi cool să fii constructor de maşini? Elon Musk crede în importanta inspiraţiei, a visului către noi lumi posibile, crede că oamenii au nevoie de un restart al înţelegerii rolului lor în univers şi pentru ei însăşi. Şi poate asta, mai mult decât succesul unei companii că Tesla sau ale zborurilor interplanetare, îl va face erou de film, de benzi desenate sau de poveşti holografice pentru copiii generaţiilor viitoare.

Nimeni nu ne poate învaţa să fim geniali, dar poate putem învaţa şi de la Elon Musk să fim mai optimişti, mai responsabili şi mai ales – să ridicăm mai des privirea din mocirlă şi să privim mai des către stele. Poate aşa ne vom da seama şi care ar trebui să ne fie adevăratele priorităţi în următorii 25 de ani, începând de mâine dimineaţă.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite