Elena Udrea, despre dosarul răpirii jurnaliştilor în Irak: Este din politica lui Ponta să-i facem dosare lui Băsescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elena Udrea este cercetată sub control judiciar în dosarul „Gala Bute” FOTO Mediafax
Elena Udrea este cercetată sub control judiciar în dosarul „Gala Bute” FOTO Mediafax

Elena Udrea a declarat, vineri dimineaţă, că solicitarea Parchetului General de redeschidere a dosarului jurnaliştilor răpiţi în Irak face parte din acţiunile procurorului general Tiberiu Niţu de şicanare a lui Traian Băsescu şi din politica lui Victor Ponta de a-i face dosare fostului preşedinte.

Elena Udrea s-a prezentat, vineri dimineaţă, la Secţia 2 Poliţie din Capitală, aşa cum i se impune prin măsura controlului judiciar dispusă în dosarul „Gala Bute”. 

La ieşirea din sediul Poliţiei, aceasta le-a spus jurnaliştilor că solicitarea Parchetului General de redeschiderea dosarului jurnaliştilor răpiţi în Irak este o încercare de a-i afecta imaginea lui Traian Băsescu.

„Solicitarea Parchetului General de redeschidere a dosarului pare din seria aceea de acţiuni a domnului procuror general Niţu, împotriva fostului preşedinte pe care încearcă să îl şicaneze şi să îi afecteze imaginea, fără succes, desigur. Este din politica lui Victor Ponta să-i facem dosare lui Traian Băsescu, o politică de altfel falimentară care l-a dus acolo unde este astăzi, sigur nu în croazieră, am vrut să spun acolo unde l-a dus politic", a declarat Elena Udrea, citată de Mediafax.

De asemenea, aceasta a mai precizat că nu ştie să fie cercetată într-un dosar legat de Pârtia de la Voineasă.

Întrebată de jurnalişti dacă se va duce la nunta lui Alin Cocoş, Elena Udrea a răspuns că dacă acesta se va căsători, să o invite şi va vedea ce decizie va lua.

Elena Udrea, cercetată sub control judiciar

Elena Udrea este sub control judiciar de pe 16 iunie, când Înalta Curte a decis înlocuirea măsurii arestului la domiciliu, în dosarul "Gala Bute". Fostul ministru al Dezvoltării Regionale trebuie să se prezinte la Secţia 2 Poliţie în zilele de marţi şi vineri, la ora 10.00, fiind una dintre obligaţiile măsurii controlului judiciar.

Udrea a stat în arest la domiciliu de pe 7 mai până pe 16 iunie. Mai  mult, de pe 25 februarie până pe 30 aprilie, aceasta a fost încarcerată în Arestul Capitalei, apoi transferată la Penitenciarul Târgşor.

Pe 21 aprilie, Elena Udrea a fost trimisă în judecată în dosarul „Gala Bute”, în care este acuzată de abuz în serviciu în legătură cu organizarea evenimentului omonim de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului şi respectiv de luare de mită în legătură cu finanţarea de către acelaşi minister a mai multor contracte.

Alături de Udrea, au fost trimişi în judecată fostul ministru Ion Ariton, fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box Rudel Obreja, Tudor Breazu, fostul consilier al Elenei Udrea, Ştefan Lungu, fostul secretar general în MDRT Georghe Nastasia, fostul director al Companiei Naţionale de Investiţii Ana Maria Topoliceanu şi Dragoş Botoroagă.

Potrivit DNA, între 2010 şi 2011, Elena Udrea şi fostul director al Companiei Naţionale de Investiţii Ana Maria Topoliceanu au primit aproximativ 300.000 de lei de la administratorul firmei Consmin SA, pentru a asigura plata la timp a lucrărilor executate de societatea menţionată în baza contractelor încheiate cu CNI.

Anchetatorii au mai stabilit că Ştefan Lungu, fostul consilier al Elenei Udrea la minister, îi dădea banii primiţi lui Tudor Breazu. Plăţile se făceau fie în numerar, fie prin intermediul societăţii Ekaton Consulting SRL, administrată de Breazu, în baza altor contracte fictive de consultanţă. În acest fel, s-ar fi realizat patru transferuri bancare în valoare totală de 209.762 de lei şi o plată în numerar de aproximativ 90.000 de lei.

În 2011, Udrea ar fi cerut şi primit, de la omul de afaceri Adrian Gărdean, foloase materiale în valoare de 10% din plăţile efectuate de minister pentru contractele de lucrări încheiate de SC Termogaz Company SA şi SC Kranz Eurocenter SRL, în schimbul garanţiei că finanţările vor fi aprobate la timp.

După trimiterea în judecată a dosarului, procurorii au dispus să continue cercetările faţă de Elena Udrea pentru infracţiunea de spălare de bani, fostul ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului fiind acuzată că a luat mită mai multe sume de bani, pe care le-ar fi transferat la PDL Bucureşti, sub aparenţa unor contracte de donaţie fictive, întocmite pentru a disimula originea infracţională a banilor.

Elena Udrea este urmărită penal şi în dosarul „Microsoft”, cauză în care a fost arestată preventiv din 11 februarie până în 17 februarie, când instanţa a înlocuit măsura cu arestul la domiciliu.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite