Dosarul în care Gruia Stoica este acuzat de trafic de influenţă, mutat la Ploieşti din cauza presiunii mediatice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Instanţa a decis mutarea dosarului lui Gruia Stoica la Curtea de Apel Ploieşti    FOTO: Mediafax
Instanţa a decis mutarea dosarului lui Gruia Stoica la Curtea de Apel Ploieşti    FOTO: Mediafax

Dosarul în care Gruia Stoica este acuzat că i-ar fi dat avocatului Doru Boştină trei milioane de euro pentru a afla preţul cerut de CFR Marfă la o licitaţie va fi judecat de Curtea de Apel Ploieşti, după ce Curtea Supremă a admis cererea omului de afaceri de mutare a cauzei din cauza presiunii mediatice.

Judecătorii Curţii Supteme au admis marţi cererea lui Gruia Stoica de strămutare a dosarului său, omul de afaceri arătând în solicitare că judecarea cauzei la Curtea de Apel Bucureşti este mult prea mediatizată, informează Mediafax.

Avocatul lui Gruia Stoica, Ovidiu Buduşan, declara atunci că această cerere de strămutare a dosarului la o altă curte de apel din ţară a fost formulată din cauza "presiunilor publice din jurul cazului".

Instanţa a decis mutarea dosarului la Curtea de Apel Ploieşti, menţinând actele depuse la dosar la Curtea de Apel Bucureşti, unde s-a judecat cauza până în prezent.

Gruia Stoica a fost arestat preventiv în 30 ianuarie, fiind acuzat de procurorii anticorupţie de cumpărare de influenţă, după ce i-ar fi dat avocatului Doru Boştină trei milioane de euro pentru a afla preţul cerut de CFR Marfă la licitaţia pentru transportarea cărbunelui, organizată de Complexul Energetic Oltenia (CEO), la care participa şi firma acestuia, GFR.

Gruia Stoica şi Doru Boştină, trimişi în judecată din februarie

Gruia Stoica şi avocatul Doru Boştină au fost trimişi în judecată la jumătatea lunii februarie, omul de afaceri fiind acuzat că i-ar fi dat avocatului trei milioane de euro pentru a afla preţul cerut de CFR Marfă la o licitaţie pentru transportarea cărbunelui organizată de Complexul Energetic Oltenia, la care participa şi GFR.

Gruia Stoica a cerut magistraţilor de la Înalta Curte ca dosarul său, judecat de Curtea de Apel Bucureşti, să fie mutat la o altă instanţă din ţară, din cauza „presiunilor publice". Cererea de strămutare a dosarului urmează să fie luată în discuţie pe 17 iunie.

Procurorii anticorupţie susţin că Stoica i-ar fi dat avocatului Doru Boştină trei milioane de euro pentru a afla preţul cerut de CFR Marfă la o licitaţie pentru transportarea cărbunelui, organizată de Complexul Energetic Oltenia (CEO), la care participa şi GFR.

Potrivit anchetatorilor, în luna mai 2013, Complexul Energetic Oltenia (C.E.O.) S.A. Târgu Jiu, a lansat public procedura de licitaţie pentru încheierea acordului cadru şi a contractelor subsecvente având ca obiect „Servicii de transport feroviar de cărbune” pentru sucursala Electrocentrale Craiova II, sucursala Electrocentrale Işalniţa şi sucursala Electrocentrale Turceni.

Drept urmare, pe 17 ianuarie anul acesta, C.E.O. a transmis invitaţii de participare la procedura de licitaţie, cu depunerea în plic a ofertelor, organizată conform normelor interne ale autorităţii contractante, mai multor societăţi, între care către „C.F.R. Marfă” SA şi SC Grup Feroviar Român SA Bucureşti, mai arată sursa citată.

Licitaţia avea ca obiect prestarea de servicii de transport de cărbune pe o perioadă de 3 ani, începând cu 1 aprilie 2014, cu o valoare estimată de 473.068.410 lei (peste 100 milioane euro) fără TVA.

„Există indicii temeinice că, pe 22 ianuarie, omul de afaceri Gruia Stoica, reprezentând SC Grup Feroviar Român SA Bucureşti, i-a oferit avocatului Doru Boştină suma de 3.000.000 euro, după ce avocatul a lăsat să se creadă că poate interveni la directorului general al „C.F.R. Marfă” S.A, unul dintre competitori, pentru a-i divulga preţul pe care societatea pe care o conduce urma să îl ofere, în cadrul licitaţiei”, susţin anchetatorii.

Acest demers avea ca scop, depunerea de către Grup Feroviar Român S.A., a unei oferte cu un preţ cât mai apropiat de cel propus de „C.F.R. Marfă” S.A., astfel încât profitul înregistrat pe parcursul derulării contractului să fie maximizat ori eventualele pierderi minimizate.


Avocatul Doru Boştină: „Gruia Stoica are o exprimare bombastică. Îi place să fie admirat şi apreciat de cei din jur că se pricepe la afaceri"

Curtea de Apel Bucureşti a judecat miercuri un nou termen în dosarul în care omul de afaceri Gruia Stoica şi avocatul Doru Boştină sunt acuzaţi de fapte de corupţie. În faţa magistraţilor, Boştină a declarat că Stoica „are o exprimare preţioasă, bombastică" şi „îi place să fie apreciat şi admirat de cei din jur că se pricepe la afaceri", motiv pentru care tot ceea ce i-a propus omul de afaceri i s-a părut a fi o fantezie.

Gruia Stoica a fost eliberat din arest. Omul de afaceri va fi judecat în arest la domiciliu. „Primul lucru, mă duc să-mi văd copilul”

Omul de afaceri Gruia Stoica va fi cercetat în arest la domiciliu. Acesta a părăsit Penitenciarul Rahova în noaptea de vineri spre sâmbătă, după ce vineri seara magistraţii de la Curtea Supremă au decis să-l judece în continuare sub control judiciar în arest la domiciliu. Gruia Stoica este judecat pentru o mită de trei milioane de euro pentru a afla anticipat preţul oferit de CFR într-o licitaţie.

Omul de afaceri Gruia Stoica a fost trimis în judecată

Omul de afaceri Gruia Stoica, proprietarul Grupului Feroviar Român (GFR), arestat în dosarul în care este acuzat de cumpărare de influenţă, a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA). Dosarul se află în acest moment la judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Bucureşti.

Gruia Stoica, adus încătuşat la DNA. Omul de afaceri acuzat de cumpărare de influenţă a fost reţinut

Omul de afaceri Gruia Stoica, proprietarul Grupului Feroviar Român (GFR), a fost adus miercuri seară la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, încătuşat, pentru a fi audiat într-un dosar de corupţie legat de o licitaţie la Complexul Energetic Oltenia. Procurorii au început urmărirea penală pe numele omului de afaceri pentru cumpărare de influnţă.

STENOGRAME Omul de afaceri Gruia Stoica, arestat preventiv: „Ăla de la CFR e atât de dobitoc! Eu vă dau 3 milioane, dar nu le ceri o dată“

Omul de afaceri Gruia Stoica, proprietarul Grupului Feroviar Român (GFR), a fost arestat preventiv pentru 29 de zile. Acesta a fost reţinut miercuri pentru cumpărare de influenţă. În acelaşi caz, este cercetat şi avocatul Cătălin Boştină, dar şi directorul CFR Marfă, Dragoş Drăghici. Acesta din urmă se află în comă la Spitalul Elias.

Dragoş Drăghici, directorul CFR Marfă menţionat în dosarul şpăgii de 3 milioane de euro al lui Gruia Stoica, a murit

Directorul CFR Marfă, Dragoş Drăghici, menţionat în dosarul în care Gruia Stoica este urmărit penal pentru cumpărarea de influenţă, a murit. Acesta se afla internat la Spitalul Elias, după ce a suferit un atac cerebral.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite