Director din Hidroelectrica, acuzat de conflict de interese şi corupţie
0Constantin Metehoiu, director la Hidroelectrica, este acuzat de inspectorii Agenţiei Naţionale de Integritate de conflict de interese penal şi săvârşirea infracţiunii asimilate celei de corupţie, după ce ar fi încheiat 17 contracte de achiziţii publice şi două de achiziţii directe cu trei firme la care era asociat şi administrator.
„Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat existenţa conflictului de interese de natură penală, precum şi sâvârşirea infracţiunii asimilate infracţiunilor de corupţie în cazul lui Metehoiu Constantin, director în cadrul S.C. Hidroelectrica SA - Sucursala Hidrocentrale Curtea de Argeş, întrucât, în perioada 5 iunie 2008 - 8 februarie 2012, SC Hidroelectrica SA - Bucureşti, prin Sucursala Hidrocentrale Curtea de Argeş, a încheiat 17 contracte de achiziţie publică şi două achiziţii directe (în valoare de 2.830.146,23 lei, aproximativ 673.844 de euro) cu trei societăţi comerciale la care era asociat şi administrator”, se arată într-un comunicat de presă.
„Dintre acestea, 13 contracte şi două achiziţii directe, împreună cu documentaţia aferentă, au fost semnate şi aprobate de către persoana evaluată, în calitate de director al sucursalei Hidrocentrale Curtea de Argeş”, precizează sursa citată.
Potrivit ANI, în perioada 1994 - 2009, Metehoiu a deţinut în cadrul celor trei societăţi comerciale (SC Danatis 2000 SRL, SC Dragoş Construct Group SRL şi SC Reparaţii Modernizări Retehnologizări Argeş SRL) calitatea de asociat şi administrator, încasând de la acestea, în cursul anilor 2008 şi 2009, dividende în valoare de 244.760 lei.
ANI precizează că a sesizat organele judiciare competente, în vederea verificării indiciilor privind săvârşirea infracţiunii de conflict de interese, precum şi a infracţiunii asimilate infracţiunilor de corupţie.
„Persoana evaluată a fost informată despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris”, se mai arată în comunicat.
Potrivit ANI, Metehoiu Constantin nu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.
Pe aceeaşi temă:
Hidroelectrica va fi listată după modelul Romgaz
Producătorul de energie Hidroelectrica va fi listat după modelul de succes al Romgaz, pachetul de acţiuni fiind suplimentat de la 10% la 15% din titlurile companiei.
Ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă, respinge acuzaţiile de implicare în scandalul şpăgii de la Hidroelectrica, menţionând că a atenţionat conducerea Hidroelectrica asupra consecinţelor penale ale unui contract cu preţ fix.
Mandatele celor trei directori ai companiei de stat Hidroelectrica au fost prelungite până la sfârşitul lunii decembrie, iar componenţa Directoratului a fost completată prin numirea a doi membri.