Deputatul Anghel Stanciu, trimis în judecată pentru conflict de interese
0Deputatul PSD Anghel Stanciu a fost trimis în judecată, vineri, de procurorii Parchetului General, pentru conflict de interese, fiind acuzat că şi-ar fi angajat fiul şi nora la biroul său parlamentar.
Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, Anghel Stanciu, în calitate de deputat în cadrul Parlamentului României, a încheiat cu fiul său două contracte civile prin care acesta din urmă a fost angajat în perioada 2007-2011 în cadrul biroului său parlamentar, contracte în baza cărora fiul său ar fi câştigat suma de 38.945 lei.
De asemenea, Stanciu a încheiat cu nora sa un contract civil, angajând-o în perioada 2008-2011 în cadrul biroului său parlamentar, activitate în urma căreia aceasta a dobândit suma de 26.934 lei.
Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost sesizat, în decembrie 2011 de Agenţia Naţională de Integritate să facă cercetări în cazul deputatului Anghel Stanciu, după ce a constatat că acesta şi-a angajat fiul şi nora la biroul său parlamentar din Iaşi.
ANI arăta că fiul lui Stanciu, Anghel Cătălin, şi nora acestuia, Eleonora Maria, au fost angajaţi ca referenţi în cadrul Biroului Parlamentar - Circumscripţia electorală nr. 24 Iaşi, din 15 decembrie 2008 până la data sesizării Parchetului, perioadă în care ar fi obţinut beneficii de 53.868 de lei (aproximativ 12.500 de euro).