Condamnat la închisoare, preşedintele Blocului Naţional al Revoluţionarilor, Dorin Maior, este de negăsit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dacă nu îl vor găsi în ţară, poliţiştii îl vor da pe Maior în urmarire internaţională FOTO Mediafax
Dacă nu îl vor găsi în ţară, poliţiştii îl vor da pe Maior în urmarire internaţională FOTO Mediafax

Condamnat, luni, la şapte ani de închisoare pentru şantaj, preşedintele Blocului Naţional al Revoluţionarilor, Dorin Lazăr Maior, este de negăsit. Reprezentanţii Poliţiei au anunţat că nu au putut să pună în aplicare mandatul de executare emis pe numele şefului revoluţionarilor PSD şi l-au dat în urmărire naţională.

„Maior nu s-a prezentat la arest şi nici nu a fost găsit la domiciliile sale din Braşov şi Sectorul 3 al Capitalei, astfel că joi a fost dat în urmărire naţională”, au explicat oficialii Poliţiei.

Magistraţii Curţii de Apel Mureş l-au condamnat, luni, pe Dorin Lazăr Maior la şapte ani de închisoare cu executare, pentru şantaj, în dosarul "Romexterra", în acelaşi dosar fiind condamnaţi şi omul de afaceri Ovidiu Tition - la patru ani de închisoare cu executare şi Florina Aprofirei - la trei ani de închisoare cu suspendare.

Pe 4 martie, Judecătoria Târgu Mureş l-a condamnat pe Maior la şapte ani de închisoare cu executare şi interzicerea unor drepturi pe o perioadă de cinci ani după executarea pedepsei. Aceeaşi instanţă l-a condamnat pe Tition la cinci ani de închisoare cu executare, iar pe Aprofirei la patru ani de închisoare cu executare.

Aceştia au făcut recurs, iar Curtea de Apel Mureş a menţinut sentinţa doar pentru Dorin Lazăr Maior, în timp ce în cazul celorlalţi doi a casat-o, la rejudecare reducând pedepsele. Decizia instanţei este definitivă.

Dorin Lazăr Maior, Ovidiu Tition, Florina Aprofira au fost trimişi în judecată în 2006 de procurorii DNA Braşov, fiind acuzaţi că ar fi şantajat doi oameni de afaceri braşoveni, printre care şi pe fostul director adjunct de la Romexterra Bank Braşov Mihai Maţepiuc, pentru modul ilegal în care se acordau credite la banca respectivă. Maior i-ar fi ameninţat pe cei doi oameni de afaceri că îi va denunţa dacă nu primeşte de la fiecare câte un milion de lei.

"Din probele administrate până în prezent a rezultat că inculpatul Maior Lazăr Dorin şi inculpatul Tition Ovidiu au exercitat în cursul lunilor noiembrie - decembrie 2006 mai multe acţiuni de intimidare fizică şi psihică, inclusiv ameninţări cu darea în vileag a unor fapte reale, asupra a doi administratori de societăţi comerciale şi a unui director de bancă, sprijiniţi fiind de învinuita Aprofirei Florina, în scopul obţinerii unui fals material injust", se preciza într-un comunicat al DNA Braşov.

În acest dosar, Tition şi Maior au stat în arest preventiv pentru o perioadă, în urmă cu patru ani. Cei doi au fost reţinuţi şi ulterior arestaţi sub acuzaţia de şantaj la finele lunii decembrie 2006 şi până în mai 2007.

În prezent, Ovidiu Tition se află în arest într-un alt dosar. El a fost reţinut de poliţiştii Serviciului Investigare Fraude în 21 februarie 2013 şi a fost apoi prezentat Tribunalului Braşov, care a decis arestarea lui preventivă pentru 29 de zile într-un dosar de înşelăciuni bancare, după ce, în perioada 2011 - 2012, a achiziţionat mărfuri alimentare de peste 300.000 de lei, fără a avea disponibil în cont, şi pe care le-a vândut apoi prin firmele concubinei lui.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite