Se poate ca lucrurile să stea astfel. Însă după părerea mea nu este decât cea mai egolatră.

Vreme de mai puţin de 60 de minute (trebuie scăzute din ele pauzele publicitare), doamna a făcut un slalom uriaş printre teme, subiecte şi probleme de maximă importanţă.  Ne-a vorbit despre de toate la postul de televiziune B1tv în compania moderatoarei. Care a lăsat-o să debiteze verzi şi uscate. Am aflat chiar că viaţa din România este mai prosperă şi mai sigură chiar decât cea din Germania, că ne-ar fi crescut tuturor puterea de cumpărare, că o ducem ca în sânul lui Avram şi că îl demonizăm pe nedrept pe Dragnea.

Reamintesc că doamna, altminteri verbal incontinentă, se auto-prezintă drept un fel de Saint Just în fustă, cel mai mare avertizor de integritate de pe această Lume, o cruciată a dreptăţii şi veghează tocmai din Germania, şi personal, şi prin interpuşi, să avem o Românie curată. Foarte bine.

Însă aşa după cum am dedus din ceea ce a spus respectiva doamnă atunci când a abordat una dintre cele mai fierbinţi dintre temele actualităţii - aceea a grozăviilor ce se pun în sarcina chirurgului Mihai Lucan - din când în când România mai poate fi şi cu pete. Dacă aşa edictează prea-intelectuala ei persoană.  Cel puţin aşa am dedus eu când am auzit-o pe vorbăreaţa şi atoateştiutoarea doamnă despre fapta din 2013 a căror protagonişti au fost profesorul clujean şi “maestrul” Alexandru Arşinel.

Da, e adevărat, dl. Arşinel a fost servit peste rând, aşa ca la măcelărie, cu nişte rinichi cu care putea fi salvată viaţa unei fetiţe. Dar putea el oare să refuze când rinichii proprii îi funcţionau doar în în proporţie de 7% ? Nici vorbă! Altruism, dar nici chiar aşa! Deontologie, dar cu limite! Iezuitism de secolul al XXI-lea, nu alta!. Curat-murdară România pe care o veghează mult stimata doamnă Alina.

Carevasăzică în mintea prea-inteligentei doamne, ca şi în aceea a personajelor din Ferma animalelor a lui Orwell, toţi oamenii sunt egali, însă unii sunt mai egali decât alţii. Nu numai în faţa vieţii, ci şi în cea a morţii.

Cu alte cuvinte, înţeleapta doamnă a filozofat în cel mai abject mod cu putinţă, argumentând, la o oră de maximă audienţă, că scopul scuză mijloacele. Am avut astfel un răspuns pe care invitata Nadiei Ciurlin s-a făcut că şi-o pune într-o carte publicată în urmă cu câţiva ani. Întrebare la care, de altminteri, autoarea chiar are răspunsul - de ce nu iau românii premiul Nobel.