Cazurile de COVID la nivel global sunt în scădere. Totuşi, OMS spune că în acest an se vor întregistra mai multe decese

0
Publicat:
Ultima actualizare:
„COVID-19 a luat deja mai mult de 3,3 milioane de vieţi şi ne aflăm în al doilea an al pandemiei, în care se anunţă chiar mai multe victime decât în primul", a declarat şeful OMS.
„COVID-19 a luat deja mai mult de 3,3 milioane de vieţi şi ne aflăm în al doilea an al pandemiei, în care se anunţă chiar mai multe victime decât în primul", a declarat şeful OMS.

Numărul cazurilor noi de COVID la nivel global este în scădere pentru a treia săptămână consecutiv, deşi cifrele rămân în continuare mari, arată raportările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, potrivit CNN. În ultima săptămână au fost înregistrate 4,8 milioane de cazuri de COVID şi 86.000 de decese în toată lumea, conform datelor OMS, valabile până la 16 mai.

Scăderea numărului de cazuri noi la nivel global este de 12% faţă de săptămâna precedentă, în Europa numărul cazurilor fiind cu 26% mai mic, conform Digi24.

„Toate regiunile au raportat scăderi în această săptămână, în afară de regiunea Pacificului de Vest, unde incidenţa cazurilor noi este egală cu cea din săptămâna precedentă", arată raportul OMS.

Acest trend de scădere din ultimele săptămâni vine după ce în luna aprilie a fost atins maximul de la începutul pandemiei.

Cele mai multe cazuri s-au înregistrat în India, 2,3 milioane în ultima săptămână, în scădere cu 13% faţă de săptămâna precedentă, dar şi alte ţări sunt afectate: Nepal, Sri Lanka, Vietnam şi Egipt.

„COVID-19 a luat deja mai mult de 3,3 milioane de vieţi şi ne aflăm în al doilea an al pandemiei, în care se anunţă chiar mai multe victime decât în primul", a declarat şeful OMS.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite