Bolşevicii nu plâng, nu au regrete şi nu se simt vinovaţi

Ion Iliescu continuă lupta cu mistificarea istoriei. În cel mai profund spirit bolşevic, Ion Iliescu susţine că nu se simte vinovat pentru victimele Mineriadei din 13-15 iunie 1990. Nu regretă că a chemat hoardele de mineri-bătăuşi din Valea Jiului, nu plânge pentru nevinovaţii omorâţi de loviturile acestora, nu plânge pentru femeile abuzate şi violate şi, în general, nu se simte vinovat de nimic.

Bolşevizarea mentală şi sufletească a lui Ion Iliescu este completă. Pentru el, toţi morţii de la Revoluţie şi din timpul  Mineriadelor sunt „victime colaterale“ în operaţiuna de salvare a puterii politice pe care o reprezenta. Aşa a fost el educat, că puterea politică se câştigă şi se menţine pe cadavre. Pentru Ion Iliescu aceste victime nu au contat, ci doar rezultatul: ca el şi acoliţii lui să rămână la putere.

În terifianţii ani ʼ50, când Ion Iliescu se lumina de bolşevism la Moscova sau critica şi punea la zid studenţimea română ce avea curaj să se ridice împotriva sistemului comunist, zeci de mii de români erau elimnaţi fizic pentru că se opuneau regimului politic din România. Atunci cred că şi-a exersat Ion Iliescu celebrul zâmbet, mai bine zis rictus. Era lucru mare să propovăduieşti progresul ţării pe cadavrele a zeci de mii de români. Să vorbeşti de viitorul luminos al ţării, cocoţat alături de Dej, Pauker, Ceauşescu pe cadavrele „duşmanilor poporului“. Nici pentru acea perioadă Ion Iliescu nu are regrete. Citiţi toată maculatura pe care ne-a transmis-o sub formă de memorii sau cărţi de specialitate şi o să vedeţi cât de putredă este conştiinţa acestui om.

Într-o ţară normală, Ion Iliescu n-ar fi trebuit să mai reprezinte nimic pentru România postdecembristă. Ar fi trebuit alungat cu pietre din balconul CC sau de la Televiziune. N-am avut norocul să se-ntâmple asta, mai bine spus n-am fost lăsaţi. Într-un scenariu de coşmar, împins de la spate de acoliţii lui, Iliescu a continuat opera de bolşevizare a structurilor statului şi a serviciilor secrete, care, în loc să servească interesele cetăţeanului, au devenit factori în lupta politică şi în eliminarea adversarilor politici. Exact ca pe vremea CEKA-NKVD-KGB. Roadele seminţelor semănate la începutul anilor ʼ90 de Ion Iliescu şi de bolşevicii săi din structurile de putere se văd acum în toate scandalurile în care sunt implicaţi oameni din serviciile secrete, afacerişti şi politicieni.

Într-o ţară normală, Ion Iliescu n-ar fi trebuit să mai reprezinte nimic pentru România postdecembristă. Într-un scenariu de coşmar, împins de la spate de acoliţii lui, Iliescu a continuat opera de bolşevizare a structurilor statului şi a serviciilor secrete, care, în loc să servească interesele cetăţeanului, au devenit factori în lupta politică şi în eliminarea adversarilor politici.

Ion Iliescu consideră că nimic din ceea ce a făcut el nu a fost rău. Are explicaţii pentru orice decizie şi faptă abominabilă pe care a făcut-o. Ne repetă întruna că ceea ce a făcut el era necesar pentru a salva ţara. Ion Iliescu continuă să ne bântuie trecutul, prezentul şi viitorul.