Autoritatea Electorală Permanentă: Gigi Becali nu avea dreptul să voteze la referendum

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Patronul FCSB, Geore Becali
Patronul FCSB, Geore Becali

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a confirmat că Gigi Becali, patroul echipei FCSB, a votat la referendumul pentru definirea familiei fără să aibă acest drept, ceea ce constituie infracţiune pedepsită în Codul Penal.

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a transmis, potrivit publicaţiei Ziare.com, că potrivit dispoziţiilor art. 38 alin. (2) din Constituţie şi art. 4 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, „persoanele condamnate prin hotărâre judecătorească definitivă la pierderea drepturilor electorale nu-şi pot exercită dreptul de vot, pe perioada interdicţiei".

În ceea ce priveşte corectitudinea listelor electorale permanente, AEP subliniază că „acestea se întocmesc şi se tipăresc de către primari, pe secţii de votare, pe baza datelor şi informaţiilor cuprinse în Registrul electoral".

"În cazul interzicerii exercitării dreptului de a alege, alegătorii sunt radiaţi din Registrul electoral pe durata pedepsei, din oficiu, de persoană autorizată din unitatea administrativ-teritorială de domiciliu, în termen de 24 de ore de la dată comunicării de către instanţa judecătorească a copiei de pe dispozitivul hotărârii (...) Prin urmare, persoanele cărora le-a fost dispusă pedeapsa interzicerii exercitării dreptului de a alege sunt radiate din Registrul electoral şi nu mai figurează în listele electorale permanente", se arată în răspunsul primit de la AEP, potrivit sursei citate.

George Becali a fost condamnat de două ori definitiv, primind, în anul 2013, pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a alege şi de a fi ales „pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale".

George Becali a votat în data de 6 octombrie, la secţia 84 din Voluntari, Pipera (Ilfov), declarând la un post TV că „dreptul de a vota la referendum nu i-l poate lua nimeni, niciun judecător". Întrebat de unde ştie acest lucru, el a răspuns: "Păi ştiu pentru că am inteligenţă! Păi mie dacă-mi spun 1.000 de avocaţi că nu am voie, eu ştiu că am voie, pentru că inteligenţă mea şi bunul meu simt şi legea firii spun că am voie să votez la referendum pentru mii de ani".

Mai mult, patronul clubului FCSB şi-a exprimat dorinţa de a vota şi duminică la referendumul din luna octombrie. Codruţ Baciu, observator la vot în Voluntari, a scris, pe Facebook, că Gigi Becali, după ce a votat sâmbătă la referendum, a revenit şi duminică la secţia de vot. Patronul FCSB s-a lăudat că e dispus să voteze de mai multe ori pentru familia tradiţională chiar dacă riscă puşcăria, însă, ca de obicei, a rămas doar la vorbe, fără să treacă la fapte. "Nea Gigi tocmai ne-a făcut o scurtă vizită din nou. A băgat capul pe uşa secţiei şi a întrebat dacă e prezenţă. Apoi a facut o glumiţă că votează iară. «N-aveţi voie», l-a atenţionat plină de zel o domnişoară de la Antena 3. «Şi ce dacă? Fac trei luni de puşcărie şi votez din nou şi din nou", a scris Codruţ Baciu pe contul său de Facebook.

Autorităţile pasează responsabilitatea de la una la alta

AEP spune că BEC nu avea atribuţia de a se autosesiza în astfel de cazuri şi nici AEP nu poate face nimic de această dată, pentru că referendumul a fost declarat, cu unanimitate de voturi, că nefiind valabil de Curtea Constituţională.

"Astfel, întrucât Curtea Constituţională nu a constatat valabilitatea referendumuluinational pentru revizuirea Constituţiei din 6 şi 7 octombrie 2018, Autoritatea Electorală Permanentă nu are competenţă legală de a întreprinde demersurile prevăzute la art. 431 alin. (4) din Legea nr. 3/2000, cu modificările şi completările ulterioare.

Prin urmare, în cazul în care deţineţi informaţii privind săvârşirea unor infracţiuni electorale, va puteţi adresa organelor de urmărire penală", se arată în comunicatul AEP trimis publicaţiei Ziare.com.

Chestionaţi cu privire la care anume sunt instituţiile responsabile de prevenirea comiterii unor posibile infracţiuni de acest gen, AEP susţine că "singură metodă pentru prevenirea votului ilegal este implementarea Sistemului informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal - SIMPV".

Guvernul Dancilă a refuzat să utilizeze sistemul informatic de prevenire a fraudelor la referendum, folosit cu succes la ultimele rânduri de alegeri, în ciuda solicitărilor exprese adresate de organizaţiile societăţii civile.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite