Apariţie misterioasă pe cerul Capitalei. Specialişti: Posibil efect al dezintegrării în atmosferă a unei staţii spaţiale chinezeşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un obiect misterios a fost observat pe cer luni, în jurul orei 18.30, deasupra Capitalei. Apariţia luminoasă avea forma unei sfere cu coadă de culoare verde şi se deplasa cu viteză. Specialiştii pun apariaţia pe seama unui efect al dezintegrării în atmosferă a unei staţii spaţiale chinezeşti.

„Eram la o plimbare în parcul Moghioroş şi soţia mi-a arătat pe cer o...prima dată am crezut că e o cometă, apoi ne-am dat seama că este un meteorit. Am avut aparatul la mine, am încercat să fac câteva poze. Era mai mare decât o stea căzătoare, normal, şi s-a văzut ca o bilă luminoasă care a străbătut cerul şi s-a pierdut în zare”, a povestit pentru Digi24 Daniel Dudu.

Obiectul misterios a putut fi văzut şi din zona de nord a Capitalei.

Specialiştii cred că e vorba despre un efect al dezintegrării în atmosferă a unei staţii spaţiale chinezeşti, care nu a mai putut fi controlată, acum două luni, potrivit Digi24.ro.

În urmă cu mai puţin de o săptămână, apariţii similare au fost semnalate în România, Grecia, Rusia şi Austria. Atunci s-a spus că a fost vorba despre o rachetă a Chinei, care a lansat un nou satelit pe orbită.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite