Antrenorul de handbal arestat după ce a violat şapte eleve şi-a recunoscut faptele
0Antrenorul de handbal Ion Ţibru, arestat după ce ar fi violat şapte eleve cu vârste cuprinse între 12 şi 14 ani, şi-a recunoscut faptele, însă consideră că nu a comis nicio infracţiune, deoarece fetele ar fi fost de acord să întreţină relaţii sexuale cu el, potrivit anchetatorilor.
Potrivit unor surse judiciare, Ion Ţibru, în vârstă de 65 de ani, este acuzat că, în perioada 2013 - 2015 ar fi violat şapte eleve cu vârste cuprinse între 12 şi 14 ani.
Bărbatul intrase în atenţia autorităţilor încă din decembrie anul trecut, când o mamă s-a plâns de faptul că fiica ei a fost abuzată sexual de antrenorul de handbal.
Opt luni mai târziu, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, poliţiştii bucureşteni au reuşit să-l prindă în flagrant pe Ţibru.
Antrenorul a fost reţinut, iar în timpul audierilor şi-a recunoscut faptele. Acesta a menţionat însă că, din punctul lui de vedere, nu a făcut nimic rău în condiţiile în care actele sexuale au avut loc numai cu acordul fetelor.
Conform anchetatorilor, de obicei, Ţibru profita de eleve în timpul şedinţelor de masaj, care aveau loc în vestiarul său.
Victimele erau, în general, fete provenite din familii sărace sau cu părinţi plecaţi în străinănate, iar acesta reuşise să le convingă să nu povestească despre ce se întâmpla la masaj.
Ion Ţibru a fost însurat de două ori şi este tatăl a doi copii, un bărbat în vârstă de 40 de ani şi o fata de 11 ani, proveniţi din fiecare căsătorie.
Magistraţii Judecătoriei Sectorului 6 au admis, vineri, propunerea de arestare formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi a dispus arestarea preventivă a lui Ion Ţibru, pentru 30 zile. Decizia poate fi contestată la Tribunalul Bucureşti.