Ana Maria Topoliceanu, fosta prietenă a Elenei Udrea, este de acord cu condamnarea din „Gala Bute”. Procesul, amânat două săptămâni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ana Maria Topoliceanu, fost director al Companiei Naţionale de Investiţii, a anunţat luni că îşi retrage apelul în dosarul „Gala Bute”, fiind de acord cu pedeapsa de trei ani cu suspendare primită la instanţa de fond. Procesul s-a amânat pe 11 decembrie pentru ca avocaţii să depună cereri şi diverse excepţii.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie trebuia să ia în discuţie luni apelul declarat în dosarul „Gala Bute”.  Avocaţii Elenei Udrea au cerut însă amânarea procesului pe motiv că nu au luat la cunoştinţă de motivele de apel depuse de DNA. Magistraţii au fost de acord şi au dat un nou termen pe 11 decembrie.

Fosta şefă a Companiei Naţionale de Investţii,  Ana Maria Topoliceanu, a anunţat că îşi retrage apelul, acceptând practic să rămână cu cei 3 ani cu suspendare pentru luare de mită primiţi la instanţa de fond. De asemenea, avocatul lui Ion Ariton, fost ministru al Economiei, a cerut audierea fostului premier Emil Boc, arată Agerpres. 

Condamnarea din faza de fond

Fostul ministru Elena Udrea a fost condamnată de Curtea Supremă, pe 29 martie, în prima fază a procesului, la 6 ani de închisoare. Ea a fost găsită vinovată pentru luare de mită şi abuz în serviciu, dar a fost achitată pentru tentativă de deturnare de fonduri europene.  „Sumele de bani primite cu titlu de mită de inculpata Udrea Elena Gabriela în modalităţile descrise, au un cuantum deosebit de ridicat, iar prejudiciul produs în dauna Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, ca urmare a achitării contravalorii serviciilor de promovare a României cu ocazia evenimentului sportiv din luna iulie 2011 de la bugetul de stat, este semnificativ”, arată Curtea Supremă în motivarea deciziei de condamnare.

Acum, procurorii DNA cer pedepse mai dure, dar şi condamnare în cazul infracţiunii de tentativă de deturnare de fonduri europene. „Vă solicităm să aveţi în vedere că faptele au fost săvârşite pe o perioadă mare de timp, între anii 2010 şi 2012 în cadrul exercitării unei înalte funcţii publice, aceea de ministru ,cu responsabilităţi în verificarea respectării legii de către personalul din subordine şi în buna gestionare a banilor provenind din bugetul ministerului şi al bugetului Uniunii Europene, încălcarea atribuţiilor nefiind recunoscută nici un moment”, precizează DNA. 

Procurorii arată că Elena Udrea ar fi implicat în comiterea faptelor oameni de încredere, pe care-I numea în funcţii, pentrua  evita tragerea sa la răspundere în legătură cu alocarea de fonduri publice sau europene.  „Persoanelor numite nu le respecta opiniile, hotărând în final discreţionar în alocarea fondurilor ministerului;   în cazul altor funcţionari publici inculpata îi motiva prin numiri în funcţii pentru       a-i determina să identifice şi să promoveze soluţii care să corespundă intereselor sale ilicite”, acuză DNA. 

Din suspendare, la executare

DNA cere condamnarea fostului ministru al Economiei Comerţului şi Mediului de Afaceri, Ion Ariton, judecat pentru participaţie improprie la abuz în serviciu şi folosire a influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite, care a  fost achitat în faza de fond a procesului. De asemenea, procurorii solicită pedepse mărite pentru  fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box, Rudel Obreja, a fost condamnat la 5 ani cu executare, iar Tudor Breazu, fostul administrator al moşiei Nana a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu executare pentru complicitate la luare de mită. 

În cazul inculpaţilor condamnaţi cu sentinţe cu suspendare, DNA solicită executarea pedepselor în penitenciar.Este vorba de fostul secretar din MDAR, Gheorghe Nastasia (4 ani), fosta şefă a Companiei Naţionale de Investiţii, Ana Maria Topoliceanu (3 ani), afaceristul Dragoş Botoroagă (2 ani şi 6 luni) şi fostul consilier personal al Elenei Udrea, Ştefan Lungu (1 an şi 6 luni).

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite