Adrian Năstase ar putea ieşi joi din închisoare. Ceilalţi din lot rămân după gratii
0
Fostul premier Adrian Năstase numără orele până când va simţi din nou aerul libertăţii. Magistraţii Tribunalului Ilfov urmează să decidă definitiv, joi, dacă îl vor libera condiţionat din închisoare. Restul de patru condamnaţi care au intrat odată cu Năstase în penitenciar rămân după gratii
Magistraţii Tribunalului Ilfov sunt aşteptaţi să se pronunţe pe cererea fostului premier Adrian Năstase de liberare condiţionată.
Practic, instanţa trebuie să decidă dacă admite sau respinge contestaţia procurorilor anticorupţie împotriva deciziei Judecătoriei Sectorului 4 prin care s-a stabilit punerea în libertate a fostului premier.
Dacă judecătorii vor hotărî să respingă contestaţia procurorilor, Adrian Năstase va ieşi chiar joi din Penitenciarul Jilava unde se află de şapte luni şi jumătate.
De ce a cerut Năstase liberarea după şase luni
Năstase a cerut pe 3 iulie Comisiei de Liberări Condiţionate de la penitenciar liberarea condiţionată susţinând că în urma contopirii pedepselor primite de acesta în dosarul „Trofeul Calităţii” şi „Zambaccian”, dar şi pentru că are peste 60 de ani, pedeapsa a fost deja executată.
Comisia a avizat favorabil solicitarea fostului premier, cerere confirmată trei săptămâni mai târziu şi de Judecătoria Sectorului 4. Asta chiar dacă Năstase avea de executat în total 4,6 ani de închisoare, mai exact 54 de luni. Concret, potrivit prevederilor din vechiul Cod Penal, după care a fost condamnat, fostul premier poate cere liberarea condiţionată după ce a ispăşit o treime din pedeapsă, adică după 18 luni, pentru că are peste 60 de ani.
Din perioada rămasă, se mai scad cele nouă luni executate deja în dosarul „Trofeul Calităţii”, între 20 iunie 2012 şi 18 martie 2013 – deci mai rămân nouă luni.
Din acestea se scade şi cea de-a doua perioadă de închisoare, care a început din 6 ianuarie anul acesta, ziua în care fostul şef al Guvernului a fost condamnat în dosarul „Zambaccian”, şi până astăzi.
Asta înseamnă că se mai scad încă şapte luni din pedeapsa dată de magistraţi şi rezultă că ar mai avea de ispăşit încă două luni. La toate acestea se adaugă faptul că magistraţii Judecătoriei Sectorului 4 au ţinut cont şi de cele trei cărţi scrie de Năstase în perioada în care a fost încarcerat, scăzând astfel 105 zile din pedeapsă. Astfel, se poate considera că fostul premier a depăşit perioada pe care trebuia să o petreacă în spatele gratiilor.
Judecători: „Năstase, un comportament bun“
Magistraţii Judecătoriei Sectorului 4 au considerat că se îndeplinesc condiţiile de liberare condiţionată deoarece acesta a participat constant la activităţile din cadrul închisorii, implicându-se
în acţiuni de instruire şi influenţare pozitivă a celorlalţi condamnaţi. De asemenea, instanţa a constatat că fostul şef al Guvernului a fost recompensat de opt ori, urmare a participării la activităţile de educaţie, fără ca în toată perioadă să fi fost sancţionat disciplinar.
De ce au contestat procurorii decizia instanţei
În replică, procurorii DNA susţin în motivarea contestaţiei că nu există dovezi de îndreptare a lui Adrian Năstase. „La dosarul cauzei nu există dovezi temeinice de îndreptare a condamnatului, iar timpul executat din pedeapsă nu este suficient pentru atingerea scopului acesteia, constând în asigurarea constrângerii necesare, ca urmare a încălcării legii prin săvârşirea de infracţiuni multiple şi grave de corupţie, în calitate de prim-ministru al României ori de preşedinte al unui partid politic, dar şi a formării unei atitudini corecte faţă de muncă, faţă de ordinea de drept”, se arată în motivarea DNA.
Cum a ajuns după gratii Adrian Năstase
În dosarul „Zambaccian“, Adrian Năstase a fost acuzat că, în calitate de premier, ar fi primit direct sau prin intermediul soţiei sale, Dana Năstase, bunuri importate din China, precum şi contravaloarea unor lucrări efectuate la imobilele lui Năstase din localitatea Cornu şi din Bucureşti, în valoare de aproximativ 630.000 de dolari. Toate acestea pentru a-i menţine în funcţie pe Ioan Păun, fostul consul general al României la Hong Kong, dar şi pe Irina Jianu, fosta şefă a Inspectoratului de Stat în Construcţii.
În dosarul „Trofeul Calităţii“, Năstase a fost condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu executare, fiind acuzat de folosirea influenţei ca membru de partid în legătură cu strângerea de fonduri pentru campania electorală din 2004, când a candidat pentru Preşedinţie din partea PSD.
Cine rămâne în închisoare după fostul premier
Nu toţi cei condamnaţi alături de Adrian Năstase au şansa să iasă atât de repede din închisoare. De exemplu, fostul şef al Inspectoratului de Stat în Construcţii Irina Jianu, va executa în continuare condamnarea de şase ani de închisoare. De asemenea, Diana Gasparovici, fost inspector general de stat adjunct la ISC, urmează să ispăşească (după ce va fi prinsă de autorităţi) o pedeapsă de cinci ani de închisoare cu executare, Mihail Cristian Vasile, director general al SC Eurografica SRL, are de executat şase ani de închisoare cu executare, Marina Ioana Popovici stă cinci ani în spatele gratiilor, iar soţul acesteia, Bogdan Popovici, are de executat şase ani de închisoare, toate pedepsele fiind primite în dosarul „Trofeul Calităţii”.
Regulamentul privind liberarea din penitenciar
Dacă instanţa va decide astăzi că Adrian Năstase poate părăsi penitenciarul, conform procedurii, acesta va fi liberat imediat de către directorul închisorii. Cu această ocazie i se va înmâna biletul de liberare, toate documentele personale şi, la cerere, fotocopii de pe actele din dosarul individual, inclusiv de pe actele medicale, precum şi un referat medical către medicul de familie. De asemenea, după retragerea bunurilor încredinţate de administraţia penitenciarului, i se vor restitui, dacă este cazul, toate sumele de bani pe care le avea asupra sa, dar şi bunurile şi valorile care îi aparţin.
Ce nu va putea să facă Năstase 5 ani
Odată cu decizia de condamnare la patru ani de închisoare din dosarul „Zambaccian”, magistraţii i-au interzis şi anumite drepturi lui Adrian Năstase. Concret, fostul premier nu va avea dreptul, timp de cinci ani după executarea pedepsei, de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice. Totodată, nu o să poată ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat sau să desfăşoare o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii.
Pe aceeaşi temă:
Cum motivează DNA contestaţia la eliberarea condiţionată a lui Adrian Năstase: Nu există dovezi „temeinice de îndreptare a condamnatului”
Procurorii DNA au arătat în motivarea contestaţiei formulate la decizia de eliberare condiţionată a lui Adrian Năstase că fostul premier nu s-a remarcat printr-un comportament „merituos, deosebit” care să justifice punerea în libertate.