Visul boschetarului

Ca în fiecare iarnă, câte un boschetar îşi găseşte culcuşul la mine în bloc, mort de frig şi amorţit de cel mai prost alcool. Şi tot ca în fiecare an, vine o seară în care un vecin se enervează foarte tare, stinge muzica, iese pe holul blocului, joacă boschetarul în picioare şi îl scoate în stradă, la minus cinşpe grade. Apoi ameninţă pe toţi cei care i-ar putea redeschide uşa homeless-ului, se întoarce şi dă drumul la loc la manele.

Asta mă face să mă gândesc la faptul că, până să plec la facultate, habar n-aveam ce-s ăia vecini ciudaţi. Locuiam într-un cartier liniştit de case şi toţi oamenii din jur erau extrem de prietenoşi. Apoi, când am schimbat oraşele, am nimerit prima dată într-o garsonieră măruntă, într-un fost bloc de nefamilişti întunecos şi plin de mucegai. Aşa am cunoscut-o pe vecina care locuia la două uşi de mine. Într-o zi a venit să-mi ceară o cană de ulei, în altă zi nişte zahăr, în a treia zi un ou. M-a invitat în vizită la ea, avea peste 30 de ani, locuia împreună cu soţul şi cu copilul nou-născut într-o garsonieră care avea baia pe hol, la comun. În a patra zi m-a rugat să-i împrumut nişte bani pe care nu i-am mai văzut vreodată.

În acelaşi bloc stătea un vecin care îşi izbea soţia de peretele comun al garsonierelor noastre până îmi pica mie tencuiala. Femeia nu scotea un sunet, dar purta pe faţă urmele, zi de zi.

Într-un alt loc în care am stat, cronologic, am dat de alte ciudăţenii. Blocul, apartamentul, cartierul, totul era mai mare şi mai curat. După prima noapte dormită acolo, dimineaţa am găsit la uşă o pungă de gunoi plină, aşa cum mafioţii găseau capete de cai pe cearşafuri. Fusesem atenţionată. Important de precizat că nu am găsit gunoiul din greşeală, ci alţi vecini, bătrâni şi veşnic comentatori, cel mai probabil chiar cei care plasaseră gunoiul la uşa mea, au sunat dimineaţa la sonerie şi mi-a atras atenţia că acolo e un bloc de oameni cu caracter care nu lasă gunoi la uşă.

Alţi vecini, care în mod normal ieşeau la orice mic zgomot auzit pe scară, nu au mişcat o seară întreagă, atât timp cât un dement alcoolizat a încercat să spargă uşa apartamentului meu în căutarea mamei sale (?!). Întrebaţi dacă nu au auzit scandalul de seara trecută, au răspuns că, din păcate, au dormit buştean de la ora 19.

Cea mai prietenoasă a fost o bătrână care locuia singură şi care mi s-a confesat într-o zi, povestindu-mi că ea, pentru a plăti mai puţin la întreţinere, trage apa o singură data pe zi la toaletă, iar la duş foloseşte doar apă rece, pe care o încălzeşte pe aragaz. Mai târziu aveam să aflu că bătrâna avea o idilă cu vecinul „de perete“, un alt bătrân, uşor alcoolic, care avea o soţie bolnavă la pat.

Altă vecină, de data asta în calitate de administrator, mi-a zis când am venit să-i plătesc întreţinerea, seara, că ar fi bine să n-o mai deranjez în vecii vecilor când se uită la Suleyman şi că oricum n-o să mă mai ia nimeni de nevastă dacă o să vin mereu acasă la asemenea ore.

Acum, însă, am nişte vecini tare drăguţi. Pe cei mai mulţi dintre ei nu îi cunosc, nu i-am văzut niciodată la faţă, iar singurii despre care am o vagă idee sunt cei din apartamentul de deasupra. Sunt cinci sau şase inşi la număr, posesorii unui căţel mic care vine şi se cacă în dreapta apartamentului meu zi de zi, femeile sunt purtătoare de tocuri la ore târzii pe parchet, manelişti convinşi care, din timp în timp, dau câte un chef monstru noaptea (timp în care tu nu poţi dormi o singură secundă amărâtă, deşi a doua zi te duci la lucru), chef după care ai nevoie de două săptămâni să te reculegi din starea cruntă de anxietate.

După toate probabilităţile, unii vecini sunt ciudaţi, alţii sunt doar tăcuţi, doar vorbăreţi sau pur şi simplu manelişti, ne urâm unii pe alţii cu patimă, ne înjurăm în tăcere în apartamentele noastre mucegăite şi reci, scuipăm pe visul pantelimonian şi ne dezicem de tot ce ne înconjoară. Dar, chiar dacă ne place sau nu, suntem împreună în acelaşi coşmar visat de boschetarul care doarme îngheţat la intrarea în bloc, pentru că nimeni nu l-a lăsat să intre în scară, şi deci habar nu are dacă până mâine dimineaţă va supravieţui celor minus cinşpe grade, dacă se va mai trezi şi dacă va mai fi sau nu om.