Viaţa lui Nicuşor Dan. Unde a studiat şi cu ce realizări se mândreşte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nicuşor Dan a anunţat că va candida la alegerile locale din 2016 pentru funcţia de primar general al Capitalei. Astăzi, „Adevărul“ vă prezintă cine este aspirantul la funcţia de edil-şef şi cu ce realizări se mândreşte.

Nicuşor Dan s-a născut în 1969 şi a fost student al Facultăţii de Matermatică din Bucureşti în perioada 1989 – 1992. Apoi, până în 1998 a studiat la Paris, acolo unde şi-a făcut şi doctoratul. De-a lungul timpului a fost implicat într-o mulţime de proiecte prin care a cerut salvarea unor clădiri de patrimoniu din Capitală. De asemenea, a înfiinţat Asociaţia Salvaţi Bucureştiul prin intermediul căreia a luptat pentru salvarea patrimoniului.

Viaţa lui Nicuşor Dan

„Am salvat şapte hectare din Parcul Tineretului de la distrugerea prin construirea unor imobile foarte înalte. Am câştigat 23 de procese împotriva primăriilor din Bucureşti. Am împiedicat construirea unui bloc de 13 etaje în imediata proximitate a Grădinei Icoanei şi a Şcolii Centrale. Am salvat de la demolare clădirile din Şos. Kiseleff nr. 45. Intervenind în ajutorul Primăriei Capitalei, am câştigat procesul împotriva unor privaţi care cereau acesteia 20 milioane de euro.

Viaţa lui Nicuşor Dan

Am contribuit la modificarea legii urbanismului, astfel încât să nu mai poată fi ridicate imobile de 10 etaje în cartiere proiectate şi construite doar pentru case. Am reuşit prin aceasta să câştigăm teren în efortul de a proteja frumuseţea unui oraş sufocat de proiecte imobiliare incoerente şi de un trafic auto sufocant. Date despre manifestaţiile, conferinţele şi declaraţiile de presă pe acest subiect pot fi găsite aici.

Prin manifestaţii şi alte acţiuni mediatice am reuşit oprirea câtorva zeci de proiecte nocive pentru oraş: turnul din spatele Palatului Ştirbei de pe Calea Victoriei, turnul de 10 etaje de lânga Parcul Cişmigiu, turnul de 17 etaje din strada Mântuleasa, turnul de 15 etaje din Calea Dorobanţi, turnul de 100 metri înălţime din intersectia Răzoare.

Viaţa lui Nicuşor Dan

Am contribuit la menţinerea în Legea mediului a prevederii care interzice construirea pe spaţiile verzi. Camera Deputaţilor a încercat să schimbe de mai multe ori această prevedere. Pentru că am fost atenţi şi am ştiut să pledăm pentru drepturile bucureştenilor, am reuşit să protejăm zeci de hectare de spaţiu verde din Bucureşti. Date despre manifestaţiile, conferinţele şi declaraţiile de presă pe acest subiect pot fi găsite aici“, se arată pe site-ul lui.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite