Trei bărbaţi, cercetaţi sub control judiciar de poliţiştii din Bucureşti, pentru şase furturi din autoturisme

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine de arhivă
Imagine de arhivă

Trei bărbaţi sunt cercetaţi sub control judiciar de poliţiştii din Capitală, ei fiind suspectaţi că au comis, în perioada martie-aprilie, şase furturi din autoturisme. Doi dintre ei au fost prinşi în flagrant miercuri, când au înţepat roata unei maşini, iar în timp ce proprietarul încerca să o schimbe, i-au furat o borsetă.

Poliţia Capitalei arată că, în urma unor date şi probe obţinute în perioada martie-aprilie de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale - Poliţia Sectorului 3, împreună cu poliţişti din cadrul Secţiei 11, a rezultat presupunerea rezonabilă că trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 33 şi 47 de ani, se ocupă cu furturi din autoturisme.

Astfel, s-a procedat la supravegherea acestora, iar miercuri, în jurul orei 12.00, unul dintre bărbaţi ar fi înţepat roata unui autoturism parcat pe o stradă din Sectorul 3, timp în care cel de-al doilea asigura zona. Proprietarul autovehiculului a revenit şi a constatat că are pană, iar în timp ce înlocuia roata, unul dintre bărbaţi a deschis portiera şi i-ar fi sustras o borsetă, după care şi-a continuat deplasarea, alături de celălalt bănuit.

Atunci, poliţiştii au pornit în urmărirea lor, la scurt timp fiind imobilizaţi şi duşi pentru audieri la sediul subunităţii.

În sarcina acestora a fost reţinută săvârşirea faptei menţionate, precum şi comiterea altor cinci furturi, în perioada 18 martie - 19 aprilie, prin acelaşi mod de operare, cei doi fiind sprijiniţi în activitatea infracţională de către încă un bărbat.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii a şase infracţiuni de furt, cei trei fiind puşi sub control judiciar.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite