Rosal se leapădă de Prigoană: ”Orice atac la adresa societăţii va fi considerat ca agresiune şi va fi tratat ca atare”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Firma de salubrizare Rosal Grup S.A. anunţă că se disociază de orice chestiune legată de viaţa personală a fostului acţionar Vasile Silviu Prigoană şi a salariatei societăţii, Adriana Cristina Prigoană (Bahmuţeanu), într-un comunicat de presă emis luni.

În comunicatul trimis redacţiei ”Adevărul” reprezentanţii anunţă o departajare de orice asociere a companiei cu fostul acţionar şi, respectiv, cu viaţa lui personală.

De asemenea, aceştia acuză orice atac venit din partea celor doi ori din partea presei care să asocieze compania cu foştii acţionari.

”Orice atac la adresa societăţii, de orice natură, provenit din partea acestora, separat sau ȋmpreuna, sau unor terţi, inclusiv a presei, avȋnd ca sursă chestiunile de natură personală, sus referite, vor fi considerate ca agresiuni ȋmpotriva imaginii societăţii şi vieţii interne a acesteia şi vor fi tratate ca atare”, se arată în comunicatul citat.

Sursa citată mai precizează că toate chestiunile de natură patrimonială dintre societate şi salariată, precum şi dintre societate şi fostul acţionar Vasile Silviu Prigoană, vor fi rezolvate strict ȋn cadru legal, ȋn faţa instanţelor şi/sau organelor competente, orice prejudiciu urmând a fi recuperat de la cei vinovaţi de acesta, inclusiv, dacă va fi cazul, de la fostul acţionar şi/sau salariată.

Pe aceeaşi temă:

Oprescu: „În Centrul Vechi face curat Prigoană, ce s-o mai frecăm atâta?“

Străzile bucureştene se vor spăla numai noaptea. Decizia, luată de Consiliul General al Capitalei, vineri

Conflict deschis între Primăria Generală şi Primăriile de sector, pe problema salubrizării. Niciuna dintre părţi nu vrea să renunţe la propriile contracte

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite