Patru persoane au ajuns la spital în urma unui accident rutier provocat din gelozie, în Popeşti-Leordeni

Patru persoane au ajuns la spital în urma unui accident rutier provocat din gelozie, în Popeşti-Leordeni

Patru persoane au ajuns la mai multe spitale din Capitală, luni seară, 20 martie, în urma unui accident rutier provocat, din gelozie, de un bărbat, în Popeşti-Leordeni.

Şoferul care a provocat accidentul ar fi lovit intenţionat maşina în care se afla rivalul său, după mai multe şicane în trafic. Maşina lovită a fost proiectată în alte două autoturisme, au precizat sursele citate.

Cei doi bărbaţi ar fi coborât ulterior din maşini şi s-ar fi luat la bătaie.

În incident au fost rănite patru persoane, potrivit surselor judiciare. Bărbatul care a provocat incidentul a fost transportat la Spitalul Bagdasar Arseni, în timp ce bărbatul atacat a fost dus la Spitalul Floreasca, au mai spus sursele citate.

Un alt bărbat care se afla în maşina lovită de atacator a ajuns, de asemenea, la spital, ca şi o persoană aflată în unul dintre cele două autoturisme în care a ricoşat maşina celui şicanat în trafic.

Bărbatul care s-a aflat la originea incidentului este cercetat de poliţişti pentru loviri şi alte violenţe, ultraj şi tulburarea liniştii publice, au mai arătat sursele judiciare, care au precizat că nu este exclus ca încadrarea faptelor să fie schimbată în tentativă de omor.

citeste totul despre: