Escroaca sentimentală care îi ducea de nas pe bucureştenii slabi de înger a fost prinsă. Este cercetată în libertate

„Mână întinsă care nu spune o poveste nu primeşte pomană” este replică celebră a lui Gheorghe Dinică din filmul „Filantropica”. Pe asta s-a bazat şi o tânără din Capitală care de şapte ani îi duce de nas pe „samaritenii” care se lasă înduioşaţi de povestea spusă în limba engleză cu insulina, fundaţia internaţională şi workshopul de psihologie de la Iaşi.

Aproape că nu e bucureştean care să nu fi auzit de povestea cu tânăra când slovenă, când slovacă sau croată care cere ajutor trecătorilor cu inimă mare. Vineri, femeia, în vârstă de 31 de ani, a fost prinsă în flagrant de poliţişti pe un bulevard din sectorul 3.

Tactica era simplă şi deloc originală, însă tinerei îi mergea aşa de vreo şapte ani. Cu o atitudine devastată, femeia, care vorbea într-o engleză cu accent şi se dădea de origine balcanică, le spunea trecătorilor mai slabi de înger o poveste de-a dreptul înduioşătoare: lucrează la o fundaţie internaţională şi nu îi ajunge combustibilul din rezervorul autoturismului pentru a se deplasa în Iaşi, sau că a fost jefuită şi nu are cu ce să ajungă la Iaşi. Ea promitea că le va restitui banii când va ajunge la destinaţie.

Acum, escroaca este cercetată de Secţia 10 Poliţie, în stare de libertate.

Povestea escroacei a fost spusă pe bloguri de mai mulţi păgubiţi

Andreea povesteşte pe blogul său cum a cunoscut-o pe escroacă sâmbătă 16 iunie, în centru, lângă Ateneu. „Cu ochii în lacrimi şi mâna tremurată îmi spune că e terminată, că nu ştie ce să mai facă. Că a fost jefuita şi trebuie să ajungă la un workshop de psihologie la Iaşi. Că i-au furat tot: bani, cărti de credit, portofel, în timp ce îşi injecta insulina – şi îşi ridică bluza, îmi arată înţepăturile”.

Uitându-se la ea şi văzând-o cocoşată şi gâtuită, femeia se lasă convinsă de veridicitatea poveştii indrugate de hoaţă. „Îmi spune că e din Slovenia, că la ea la ambasadă e închis, că umblă pe străzi şi că nimeni nu o crede. Că toţi oamenii de până acum i-au întors spatele şi nici măcar nu au ascultat-o, că nu mai are nicio soluţie, că îi este super ruşine ca umblă aşa ca o cerşetoare, dar că are nevoie de 30 de euro ca să ajungă la Iaşi, să plăteasca nu ştiu ce taxă”. Andreei i s-a făcut milă de ea şi i-a dat un milion, dar nu după ce o convinsese să se fotografieze cu ea. Mai mult, escroaca îi lasă scris pe o agendă un nume fictiv.

Îi promite că îi va returna banii imediat a doua zi. „E ruşinată; îşi cere scuze; e terminată; are palpitaţii; nimeni nu o crede; îmi mulţumeşte că m-am oprit să vorbesc cu ea”.

De data asta, asociaţie de caritate

O poveste similară apare, cu o săptămână înainte de păţania Andreei, pe un alt blog, mirunescu.wordpress.com.  „Puţin mai sus de Unirea spre Călăraşi, mă abordează timid spre foarte timid o tipă. Mai întâi mă întreabă de engleză, dacă vorbesc. Da, vorbesc. Mă roagă să nu plec că nu cerşeşte. Reacţia omului care a rămas de câteva ori cu buzunare goale: îmi trag geanta mai aproape, cam vinovată, da recunosc. Îmi povesteşte de maşina spartă, poliţie, ambasadă, injecţiile cu insulină”.

De data asta era din Slovacia, venise în România cu o asociaţie de caritate. „A parcat maşina în spate la Unirea cu bagajele. I-au spart maşina, a rămas fără nimic. Cam science fiction. Am vrut să plec. Nu, nu pot să plec, o fi science fiction şi dacă nu e? Dacă n-are insulină, daca e 10 am şi afară sunt 30 de grade, dacă nu-i dă nimeni nici măcar un pahar cu apă”.

Alţi „muşterii” abordaţi de tânără povestesc, pe net, că au întâlnit-o în zone ca Amzei, Centrul Vechi, Dorobanţi, Romană, Baba Novac, Vasile Milea cu aceeaşi poveste, la fel de disperate, în diferite perioade de timp, de câţiva ani încoace.