FOTO VIDEO Armata de teracotă se întoarce acasă: expoziţia cu încasări de circa un milion de lei se termină pe 1 august. Cum arată artefactele

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagini cu câteva dintre cele 101 artefacte de la expoziţia-eveniment
Imagini cu câteva dintre cele 101 artefacte de la expoziţia-eveniment

”Comorile Chinei”, expoziţia premieră pentru ţara noastră care reuneşte artefacte inestimabile ce provin din 11 muzee şi instituţii culturale din China, se va termina pe 1 august. Organizatorii au anunţat că exponatele au fost văzute de circa 40.000 de vizitatori.

Pentru cei care nu au apucat încă să viziteze muzeul, organizatorii anunţă că mai au la dispoziţie câteva zile, întrucât, pe 1 august, artefactele, bijuteriile şi relicvele marelui imperiu se vor întoarce în China.

Organizatorii consideră evenimentul un succes. Estimările acestora vorbesc despre circa 42.000 de oameni care ar fi vizitat muzeul cu ocazia găzduirii acestei expoziţii.

Potirivt muzeografului Florin Georgescu, citat de Digi24, doar în primele două ore de program din această sâmbătă au trecut pragul Muzeului Naţional de Istorie nu mai puţin de 300 de vizitatori.

Directorul general al muzeului, Ernest Oberländer-Târnoveanu, a explicat în cadrul conferinţei de prezentare a expoziţiei din aprilie, cum, deşi este despărţită de restul lumii prin deşerturi, prin păduri uriaşe, prin munţi aproape impenetrabili şi astăzi, China a reuşit să repete toţi paşii majori ai civilizaţiei.

De la descoperirea agriculturii şi creşterea animalelor, aşezarea în sate şi apoi oraşe stabile, a inventat scrisul, a descoperit metalurgia, a descoperit mai mult decât în alte locuri resurse pe care le-au folosit, cum este mătasea, hârtia, praful de puşcă, acul magnetic, a fost un popor care a inovat foarte mult, dar care nu s-a ferit să ofere celorlalţi din înţelepciune.

Comorile Chinei: istoria unei civilizaţii de 5.000 de ani în 101 exponate

Încasări de peste un milion de lei

Pe scurt, tocmai asta vrea să reproducă expoziţia ”Comorile Chinei”, expoziţie ce şi-a deschis porţile pentru public marţi, 30 aprilie, la ora 10.00 şi rămâne deschisă până pe 1 august.

În ceea ce priveşte încasările, acestea nu sunt de ignorat. Luând în calcul că preţul întreg este de 25 de lei şi dacă am considera că fiecare vizitator a plătit acest preţ, atunci încasările expoziţiei ar putea chiar depăşi un milion de lei (1.050.000 de lei).

Pe aceeaşi temă:

FOTO VIDEO Istoria unei civilizaţii de 5.000 de ani, în 101 artefacte. Directorul Muzeului: „Nişte ţărani căutau apă şi au găsit o minune a lumii“

Comorile Chinei vin la Bucureşti: celebra armată de teracotă va fi expusă la Muzeul Naţional de Istorie. Cât costă biletul

FOTOGALERIE Cum arată noii soldaţi de teracotă scoşi la iveală de arheologii chinezi

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite