Constantin Mille, geniul inovator al „Adeverului” (III)

În centrul imaginii, Constantin Mille, înconjurat de cei mai buni prieteni:colegii de redacţie

Dacă Alexandru V. Beldiman a avut ideea de a fonda ziarul „Adeverul”, Constantin Mille este, fără îndoială, inovatorul absolut al publicaţiei moştenite de la Beldiman şi cel care a plasat-o definitiv în elita presei române moderne. Virulentele campanii purtate de „Adeverul”au zguduit din temelii peisajul politic şi social al vremii.

În afara temelor de campanii publicistice pornite la iniţiativa lui Beldiman („Contra dinastiei străine”, „Pentru republica română”, „Contra barbariilor poliţieneşti şi administrative”, „Contra abuzurilor din armată”, „Chestia ţărănească”, „Răscoalele ţărăneşti”, „Pentru votul universal”, „Chestia naţională”, „Chestia evreiască”, „Adeverul şi socialiştii”, etc),  pe care le-a urmărit şi le-a dezvoltat cu consecvenţă, sub spectaculoasa direcţie a lui Mille, „Adeverul” s-a implicat, din punct de vedere editorial, în alte câteva campanii consistente şi de durată.

Campaniile „Adeverului”

Procesul Librescu: un tânăr ziarist care îşi satisfăcea stagiul militar denunţă în paginile ziarului unde era angajat o serie de fapte grave şi este târât în judecată. Mille îl apără în instanţă şi pledează pentru el în Consiliul de Război. La 10 mai 1902, „Adeverul” culege roadele unei atitudini ferme de câţiva ani: printr-un ordin de zi, regele interzice bătaia în armată. Afacerea Morisseau: un iezuit se insinuează într-o familie boierească, izbuteşte să o ia în stăpânire cu tot cu averea ei, exploatează ţărănimea unui sat întreg , ajungând până la crimă. Căderea guvernului Sturdza: „Adeverul” ia poziţie faţă de politica sa demagogică care, de la un moment dat, capătă aura trădarii şi luptă până la când acesta îşi dă demisia, sub oprobiul public. Cluburile ţărăneşti: mişcarea de trezire la conştiinţa naţională şi la demnitate a populaţiei de la sate, iniţiată de Spiru Haret, este susţinută de „Adeverul” în ciuda tuturor intimidărilor; mai mult: se implică în anchetarea jurnalistică şi în demascarea brutalităţilor la care sunt supuşi ţăranii revoltaţi din Olt, Romanaţi, Teleorman şi Vlaşca. Administratorul ziarului este expulzat, Ion Nădejde, creatorul cluburilor ţărăneşti se retrage din mişcarea socialistă, ţăranilor li se intentează procese, vreme de doi ani Mille pledează pentru ei, din oraş în oraş, la toate termenele de judecată. Urmează apoi lovitura de teatru: Mille îţi depune candidatura şi câştigă la Cameră. Asupra ţăranilor care l-au susţinut se abate teroarea. De pildă, la Slatina, armata intervine şi deschide focul asupra lor: 14 morţi şi 70 de răniţi. Redactorii„Adeverului” anchetează şi denunţă public toate ororile. Conflictul cu Bulgaria: mai întâi, „Adeverul” demonstrează injusteţea revendicării de către vecinii de la Sud a insulei Bujoreni, probând cu acte istoricul real al situaţiei; apoi, după uciderea unui fost colaborator al ziarului şi a descoperirii unui complot contra regelui Carol, „Adeverul”a avut un rol major în demonstrarea vinovăţiei comitetelor bulgăreşti. Afacerea Hallier: deşi a denunţat cu nouă luni înainte o tranzacţie oneroasă a unui antreprenor francez cu statul român, primul reuşeşte, după decizia unui tribunal cu arbitri străini, să păgubească bugetul public  cu şase milioane de lei; spiritele publice se încing, iar Mille şi Ioan Bacalbaşa sunt loviţi cu ciomegele de o bandă de agenţi dubioşi. Tot atunci, ziarul ia o poziţie fermă împotriva unui puternic curent antisemit şi este nevoit să treacă din nou prin „plictiselile unui proces”. Alt vârf editorial: anchetarea promptă şi completă a „crimei secolului”, petrecută în strada Icoanei, când domnişoara Iarca a fost omorâtă de tânărul Candiano, uimeşte cercurile gazetăreşti. Răscoalele de la 1907: „Adeverul ” încearcă să identifice cauzele lor profunde,  denunţă cu vehemenţă ororile care le-au urmat şi face un apel, deopotrivă către ţărani şi către Guvern pentru încetarea conflictului. Numărul total al victimelor   reclamat de „Adeverul”: 11.000. Denunţarea abuzurilor „dinastiei Brătianu”: „Adeverului ” i se înscenează manifestaţii ostile, geamurile redacţiei sunt sparte cu pietre.

Statuie pentru Cuza-Vodă

Pe lângă demersurile sale publicistice, iată şi alte iniţiative ale „Adeverului”, sub direcţia lui Mille: în 1906, la aniversarea a 40 de ani de domnie a regelui Carol, „Adeverul” participă la expoziţia jubiliară cu diverse exponate, tipăreşte chiar acolo ”Adeverul de expoziţie” şi organizează ”Serbările Dimineţii”; înfiinţarea „Sindicatului ziariştilor”; susţinerea, prin subscripţii a staţiilor de Salvare; fondarea „Societăţii Scriitorilor Români”; dezvelirea bustului unui mare poet: Traian Demetrescu; sărbătorirea memoriei domnitorului Ştefan cel Mare, în iulie 1904; ridicarea statuii lui Alexandru Ioan Cuza, în 17 martie 1902, după ce Mille lansase ideea în articolul „O statuie lui Cuza Vodă”; implicarea directă în nenumărate acţiuni filantropice punctuale.

„Cer pedepsirea trădătorilor!”

În 1916, după izbucnirea războiului cu Austro Ungaria şi Germania, toate ziarele româneşti îşi încetează apariţia. Mille se refugiază la Iaşi, germanii rechiziţionează clădirea „Adeverului” şi tipăresc „Bucharester Tageblatt”-„Gazeta Bucureştilor”. De la Iaşi, Mille pleacă la Paris, unde scoate o gazetă care pleda pentru cauza românească. În ianuarie 1919, revine în ţară, reintră în sediul din Sărindar şi, după scoaterea unei publicaţii meteorice „Izbânda”, începe să tipărească din nou „Adeverul” şi „Dimineaţa”. În editorialul din data de 3 ianuarie 1919, intitulat „Bine v-am găsit”, Mille avertizează:„ Nu m-am întors de peste nouă ţări şi nouă mări, ca să cânt osanale şi să samăn flori. Altul e rostul meu. Deşi am trecut prin ţări unde creşte măslinul, nu vin de loc cu ramura de măslin, ci cu sabie de foc, să cer pedepsirea Brătienilor şi a întregii lor dinastii şi slugărimi. Ei au stăpânit ţara întocmai ca pe moşia lor, ei au făcut războiul lor, şi tot lor li se datoreşte înfrângerea noastră. În faţa ţărei şi-au asumat toate răspunderile. Ei bine, a sosit ceasul când trebuie să răspundă de ce au făcut şi de ce n-au făcut. Dar în prima linie sunt dator să cer pedepsirea trădătorilor. Nu-i cu putinţă să fie lăsaţi aceia cari au dat mâna cu străinul învingător, cari s-a pus cu dânsul ca să facă rânduială în ţară, cari n-au înţeles datoria sfântă a fie cărui român, aceea de a sta la el acasă, lăsând pe învingător să cârmuiască, fără a-i servi de coadă de topor. Brătienilor şi trădătorilor le zic şi lor Bine v-am găsit-şi pot să le adaog: Păzea! Păzea că dau!”.