Trei ambulanţe şi un autobuz şcolar, împotmolite în zăpadă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO dse.md
FOTO dse.md

Cel puţin 11 unităţi de transport au rămas împotmolite în zăpadă pe parcursul zilei de luni şi în noaptea spre marţi, 20 martie, şi au avut nevoie de ajutorul salvatorilor. Printre acestea se numără şi trei ambulanţe şi un autobuz şcolar, transmite IPN.

Potrivit informaţiilor Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, cele mai multe intervenţii ale pompierilor pe traseele din ţară au avut loc în municipiul Comrat din UTA Găgăuzia. Acolo salvatorii au deblocat cinci camioane din zăpadă. De intervenţia salvatorilor a fost nevoie şi în raioanele Hânceşti, Străşeni, Soroca, Teleneşti, Orhei şi municipiul Chişinău

Administraţia de Stat a Drumurilor menţionează că circulaţia rutieră pe drumurile naţionale este asigurată în condiţii de iarnă.

Poliţia de Frontieră anunţă că postul vamal de tip debarcader „Cosăuţi” este din nou funcţional, începând cu dimineaţa zilei de marţi. Activitatea acestuia a fost întreruptă pe 15 martie curent, din cauza creşterii nivelului de apă în râul Nistru.

Primăria Chişinău informează că transportul public circulă conform programului corespunzător unei zile de lucru. La linie au fost emise 302 troleibuze şi 99 de autobuze. Autorităţile solicită persoanelor fizice şi agenţilor economici să-şi cureţe zăpada de pe trotuarele aferente imobilelor pe care le deţin sau le administrează pentru a evita formarea gheţuşului, conform obligaţiilor legale ce le revin.

În situaţii de risc, oamenii sunt îndemnaţi să apeleze la serviciile 901, 902 şi 903.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite