SINTEZĂ Cine şi cum a încercat să destabilizeze situaţia din Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Membrii Antifa declară că luptă contra fascimului
Membrii Antifa declară că luptă contra fascimului

Pe 30 mai curent, un grup de tineri, membri ai organizaţiei Antifa, în frunte cu Pavel Grigorciuk, a organizat o acţiune de protest în faţa ambasadei Ucrainei. Aceştia au legat de porţile ambasadei aşa-zisa panglică a Sfântului Gheorghe, unul dintre simbolurile insurgenţilor din estul Ucrainei, şi au pictat graffiti în faţa ambasadei „SaveDonbassPeople”. Ambasada Ucrainei a criticat acţiunile, calificându-le drept extremiste.

Vladimir Voronin a reacţionat prompt, prin excluderea lui Pavel Grigorciuk şi a altor activişti Antifa din rândurile PCRM. Pe 7 iunie, Mark Tkaciuk, Grigore Petrenko şi Iurie Muntean au fost excluşi din Comitetul Central al PCRM. Vladimir Voronin a declarat că Petrenko nu a discutat cu el despre crearea mişcării Antifa şi nu a primit acordul lui în acest sens. Liderul comuniştilor a spus că a aflat despre mişcare din presă. „Pe aceşti băieţi în tricouri negre cu inscripţia Antifa i-am văzut pentru prima dată la 9 mai, când în coloană mergeam spre memorial. În ajun, Petrenko a plecat la Moscova, dar nu ştiu care a fost scopul”, a declarat Voronin. Atunci liderul comuniştilor l-ar fi întrebat pe Petrenko despre scopul formării acestei organizaţii, odată ce PCRM, conform statutului, luptă contra naţionalismului şi a unionismului. Acesta nu a avut un răspuns. Pe 6 iunie, Antifa a pichetat sediul PCRM.

Prima reţinere a lui Grigorciuk

Odată cu plecarea lui Tkaciuk din rândurile parlamentarilor, presa a scris că el a mers la acest pas pentru a se alătura şi a conduce mişcarea Antifa. E de menţionat că, potrivit companiei „Molddata”, domenul antifa.md a fost înregistrat pe 5 mai 2014 de către Denis Iankovschi. Acesta este fostul preşedinte al organizaţiei de tineret al PCRM pentru sectorul Botanica. Totodată, Pavel Grigorciuk, care fost membru al Uniunii Tineretului Comunist şi administrator al site-ului grenada.md, care nu mai funcţionează, a învăţat la Şcoala Superioară de Antropologie, al cărei fondator şi preşedinte este Mark Tkaciuk.

Pe 14 noiembrie, Pavel Grigorciuk, redactorul-şef al portalului grenada.md, a fost reţinut în urma unor percheziţii efectuate de Serviciul de Informare şi Securitate. Acestuia i s-a incriminat organizarea tulburărilor în masă, conform articolului 285 din Codul Penal. În aceeaşi zi, Grigorciuk a fost eliberat, el semnând o declaraţie că nu va părăsi Chişinăul. „Azi dimineaţa, prin balconul meu de la etajul 4, au intrat doi colaboratori Alfa (unitate din cadrul SIS), care au lăsat să intre în apartament colaboratori ai Procuraturii Generale şi SIS. Mi-au confiscat computerul, telefonul, ziarele şi pliantele”, a scris acesta pe contul său de Facebook.

Pe 24 noiembrie, preşedintele Nicolae Timofti a convocat şedinţa Consiliului Suprem de Securitate pentru a discuta despre provocările din ajunul sau după alegerile din 30 noiembrie. Cu o săptămână înaintea acestei şedinţe, pe internet au apărut două înregistrări video în care se vorbeşte despre planurile organizaţiei extremiste privind destabilizarea situaţiei după alegeri. Printre protagoniştii materialelor video se regăsesc socialistul Igor Dodon, activistul Pavel Grigorciuk şi câţiva cetăţeni ruşi şi ucraineni, reţinuţi de Procuratură şi SIS. Victor Şapinov, Maxim Firsov şi alţi trei cetăţeni ruşi şi ucraineni au fost expulzaţi din ţară. Pavel Grigorciuk în continuare era cercetat în stare de libertate. Mark Tkaciuk a negat implicarea sa în activitatea Antifa, însă a declarat că nu vede nimic ilegal în acţiunile acesteia.

Arme, muniţii, scheme şi bani, confiscate

La două zile după şedinţa Consiliului Suprem de Securitate, pe 26 noiembrie, ofiţerii Inspectoratului Naţional de Investigaţii şi ai Inspectoratului General de Poliţie au efectuat percheziţii pe adresele membrilor Antifa. În rezultatul percheziţiilor, au fost reţinute trei persoane bănuite de diferite infracţiuni şi ridicate 32 de arme şi o cantitate mare de  muniţii: explozibil, pistoale cu amortizator, muniţii, aruncătoare de grenade de model „MYXA”, grenade de ofensivă de model RGD 5, arme de foc, trotil şi detonatoare, pistoale automate şi pistoale cu amortizor, dispozitive explozibile cu acţionare de la distanţă, cartuşe de diverse calibruri în cantităţi enorme şi multe sticle inflamabile de model „Cocktail Molotov”, echipament specializat, gen rucsacuri, cu cele necesare pentru organizarea diversiunilor, scheme ale planurilor generale ale construcţiilor instituţiilor de importanţă strategică în stat, precum Comisia Electorală Centrală, Compania Publică „Teleradio-Moldova” etc. Au fost efectuate percheziţii în 15 locuinţe ale membrilor Antifa, în urma cărora, pe lângă armament şi muniţii, au fost depistate sume mari de bani. Este vorba despre următoarele sume: 300.000 de lei, 9.200 de dolari SUA, 250.000 de ruble ruseşti şi 3.860 de euro.

Menţionăm că Grigore Petrenco, unul dintre liderii mişcării Antifa, se află pe lista electorală a partidului Patria al lui Renato Usatîi.

Autobuze oprite la Orhei

Tot pe 26 noiembrie, CEC-ul a propus eliminarea partidului lui Usatîi din campania electorală. Potrivit evzmd.md, mai mulţi fideli ai lui Usatîi din nordul republicii au organizat 20 de autocare cu oameni, cărora li s-ar fi plătit câte 100 de lei, pentru a se îndrepta spre Chişinău, la proteste. În jurul orei 20.00 seara, autocarele au fost oprite la gara din Orhei şi returnate sub supravegherea poliţiştilor.

De asemenea, Procuratura Generală, în comun cu colaboratorii SIS şi ai Inspectoratului de Poliţie Buiucani, au efectuat percheziţii la domiciliile unor membri ai organizaţiilor cu caracter extremist. Acţiunile au avut loc în cadrul unei cauze penale începute în luna octombrie, pe faptul că pe teritoriul Republicii Moldova îşi desfăşoară activitatea un grup de persoane care au format organizaţii cu caracter extremist, precum „Scutul Social”, „Restruct Moldova”, „Russkii Leghion” (Moldova), „Noua Legiune” ş.a., care, „pe parcursul anului 2014, având scopul aţâţării vrajbei, diferenţierii şi dezbinării naţionale, etnice şi rasiale, din motive de ură socială, au creat şi distribuit mesaje cu caracter extremist prin intermediul forumurilor de pe site-uri de divertisment şi al mai multor reţele de socializare (www.facebook.com, www.vk.ru). Reprezentanţii respectivelor structuri ar fi implicate şi în acţiuni violente cu caracter discriminatoriu”.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite