Satul Răciula găzduieşte ediţia a II-a a festivalului „EcoGastroEtnica la Coliba lui Moş Ion”
0
Festivalul „EcoGastroEtnica la Coliba lui Moş Ion”, ediţia a II-a, va avea loc în satul Răciula din raionul Călăraşi, în perioada 28 – 30 august 2015. Evenimentul se va desfăşura timp de trei zile, la poalele codrilor, pe malul unui lac, în cel mai pitoresc loc din Republica Moldova.
Scopul festivalului este promovarea tradiţiilor autentice, aşa cum au fost lăsate de strămoşi, prin bucate moldoveneşti, muzică şi dansuri populare.
Oaspeţii festivalului vor putea retrăi tradiţiile copilăriei precum sacrificatul porcului, pregătirea mustului şi a vinului la bordelul bunelului, vă veţi delecta cu mămăligă ţărănească, zeamă tradiţională de găină, sarmale în frunze de viţă de vie şi varză, pâine coaptă pe vatră şi hulubaşi de la bunica, învârtită şi plăcinte moldoveneşti.
Copiii vor avea ocazia să participle la master-class de preparare a hulubaşilor pe vatră, colăceilor şi alte produse de patiserie.
La Coliba lui Moş Ion vor fi cele mai sănătoase şi gustoase fructe şi legume, crescute cu grijă în grădină.
În cadrul festivalului vor cânta Anişoara Puică, Mariana Mihăilă, Valentin Uzun şi formaţia Tharmis, Nicolae şi Isidor Glib, Dara & Carla’s Dreams, Plăieşii lui Nicolae Gribincea şi alte colectice folclorice.
Intrarea la festival se face pe bază de bilet. Un bilet pentru o zi costă 50 lei, pentru două zile este 80 de lei, iar pentru toate trei zile un bilet costă 110 lei. Copiii de până la 12 ani intră gratuit. Biletele pot fi procurate la numărul de telefon 078997700.