Hora Unirii, jucată în Grădina Publică „Ştefan cel Mare”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tinerii au dansat hora. FOTO Adevărul
Tinerii au dansat hora. FOTO Adevărul

Acţiunea „Dialoguri culturale la Chişinău” s-a încheiat, duminică, în Grădina Publică Ştefan cel Mare şi Sfânt din Chişinău cu concertul „Cântec şi Joc din străbuni”. În cadrul evenimentului, a cântat Matilda Pascal Cojocăriţa, originară din judeţul Vaslui, dar stabilită cu domiciliul la Bistriţa-Năsăud de 25 de ani. Aceasta a cântat pentru prima dată la Chişinău.

„Întâlnirea cu stăpânul meu, publicul, este foarte emoţionantă. Emoţia este mai mare pentru că venim la fraţii noştri, la oamenii care simt şi trăiesc româneşte. Eu abia aştept să intru pe scenă, publicul din Chişinău fiind familiar cu cântecele mele. Fiind originară din Vaslui, aveam posibilitatea să prind TV Moldova, astfel am cunoscut toată muzica populară de peste Prut. Ulterior, am avut colaborări cu Lidia Bejenaru şi Nicolae Botgros”, ne spune Matilda Pascal Cojocăriţa.

matilda pascal cojocarita

 Matilda Pascal Cojocăriţa

De asemenea, reprezentanţii judeţului Bistriţa-Năsăud au dăruit autorităţilor de la Chişinău bustul poetului român Andrei Mureşanu pentru a fi instalat pe Aleea Clasicilor din Capitală. La concert a fost prezent viceprimarul Nistor Grozavu care a declarat că „vom dezveli acest bust de Ziua Limbii Române. Bistriţa-Năsăud este pământ românesc şi Republica Moldova este pământ românesc. Este de demnitatea noastră ca hotarul de la Prut să dispară, cu cât organizăm mai multe acţiuni culturale, cu atât mai repede va dispărea”. Nistor Grozavu a ţinut să le mulţumească oaspeţilor pentru trei zile de balade româneşti.

nicu mata

Nicu Mâţă

Printre soliştii care au evoluat la concert a fost şi Nicu Mâţă, interpret din ţara noastră. Artist care a încins atmosfera şi toată lumea s-a prins în horă. „Asta e o dovadă că oamenii iubesc muzica populară, fiecare trage la pământul lui. Muzica poartă un glas al pământului, olteanul simte sârba, bănăţeanul simte brâul, ardeleanul e cu haţegana, iar moldovenii iubesc bătutele. Muzica populară este arta care ne scoate în lume. Acasă e acasă, aici mă simt cel mai bine, prin acest parc mergeam în fiecare zi la facultate”, ne povesteşte Nicu Mâţă.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite