Cum este să fii medic în spatele gratiilor. „Progresează şi deţinuţii odată cu societatea”

La 7 august 1980 a păşit pentru prima dată pragul puşcăriei şi nu poate scăpa de ea până astăzi, spune amuzat Nicolae Bodrug. Bărbatul este medic de 35 de ani în Penitenciarul nr. 18 Brăneşti. Doctorul ne-a povestit despre drogul pe care îl administrează zilnic unor deţinuţi, despre evoluţia în timp a tatuajelor acestora, despre automutilările de după gratii şi despre problemele de sănătate ale deţinuţilor.

De mic copil a vrut să fie militar, însă părinţii nu i-au permis, aşa că a mers la Universitatea de Medicină din Chişinău. „În 1979, când am terminat studiile, am spus că tot militar mă fac. Am avut posibilitatea să vin în acest penitenciar, care tot este o instituţie militară. Ca specialist tânăr, am primit apartament aici şi aşa am prins rădăcini”, îşi aminteşte Nicolae Bodrug, care acum are aproape 60 de ani.

Drogul dat zilnic unor deţinuţi

Când am ajuns la penitenciar, câţiva deţinuţi se aflau deja în cabinetul medical, pregătiţi să consume o soluţie colorată uşor în roz. Era un drog sintetic numit metadonă şi care se administrează împreună cu un sirop menit să diminueze gustul neplăcut. Metadona este administrată o dată pe zi deţinuţilor dependenţi de droguri, iar procedura numită farmacoterapie de substituţie se aplică numai cu acordul lor. „Viaţa unui dependent de droguri este maratonul după senzaţia pe care a avut-o prima dată. Metadona este un drog sintetic care nu provoacă euforie. Noi treptat substituim drogul pe care îl consuma mai înainte cu metadona. Şi când ajungem la perioada în care pacientul simte că nu are dependenţă de droguri, micşorăm treptat doza de metadonă, până ajungem la doza psihologică de 5 ml. Totuşi, consumul de droguri este o boală cronică ce recidivează periodic. Oricum, noi ne străduim ca perioada de până la recidivă să fie cât mai mare”, susţine Nicolae Bodrug. În prezent, în Penitenciarul nr. 18 se administrează metadonă la şase deţinuţi.

Deţinuţii se semnează pentru că sunt de acord să primească metadonă. FOTO Alexandru Tarlev

Nu există apendicită penitenciară

Medicul, care este de 21 de ani şeful serviciului medical din penitenciar, spune că în calitate de pacienţi, deţinuţii se comportă la fel ca persoanele aflate în libertate. „Unii pacienţi sunt obraznici şi la liberate, şi aici. Şi acolo sunt needucaţi, şi aici sunt needucaţi. În faţa noastră noi nu trebuie să vedem un deţinut, ci un pacient, astfel şi deţinuţii vor vedea în noi un medic, nu un gardian”, ne explică Nicolae Bodrug.

Tot el ne vorbeşte despre problemele de sănătate ale deţinuţilor. „Acestea sunt la fel ca şi cele ale pacienţilor din afara închisorii, nu există apendicită penitenciară”, precizează medicul. Totuşi, există şi boli specifice celor aflaţi în penitenciar. „Majoritatea vin cu dereglări psihice, mari probleme de tuberculoză, HIV, maladii sexual transmisibile, dependenţi de droguri şi alcool, bolnavi de hepatite şi ciroze. Totuşi, este îmbucurător că din 2004 şi până în prezent rata bolnavilor de tuberculoză care pleacă după eliberare în societate este mai mică decât rata bolnavilor care vin la noi”, a precizat medicul. El consideră că aceste probleme grave de sănătate ale deţinuţilor sunt cauzate de viaţa riscantă şi social-vulnerabilă de până la detenţie.

Sistemul medical din penitenciare nu este dependent de Ministerul Sănătăţii

În Penitenciarul de la Brăneşti sunt deţinute peste 600 de persoane. Acestea sunt asigurate medical de stat şi trebuie să primească consultaţii şi îngrijiri medicale conform protocoalelor naţionale în medicină. Uneori, când situaţia deţinuţilor este gravă şi nu poate fi rezolvată în cadrul sistemului penitenciar, aceştia sunt internaţi în centrele de medicină naţionale, chiar dacă sistemul medical din penitenciarele Republicii Moldova nu este dependent de Ministerul Sănătăţii, ci se supune Departamentului Instituţiilor Penitenciare (DIP), care este o structură a Ministerului Justiţiei. „Deţinuţii minori, invalizii şi pensionarii au poliţă medicală în închisoare. Restul deţinuţilor sunt asiguraţi medical de stat, aceasta însemnând că toate intervenţiile făcute în centrele naţionale sunt achitate din contul DIP”, mai spune Nicolae Bodrug.

Utilaj medical învechit

Deoarece Penitenciarul din Brăneşti este de tip semideschis, aceasta le permite deţinuţilor să se deplaseze singuri pe tot teritoriul închisorii, inclusiv la medic, atunci când au nevoie. Punctul medical este deschis de la ora 7:00 la 20:00. „Deoarece este insuficient cadru medical, pe timpul nopţii nu rămâne nimeni în penitenciar, dar dormim acasă cu telefonul lângă noi. Toţi trăim aproape, inclusiv eu la cinci minute distanţă, aşa că venim dacă se întâmplă vreo urgenţă”, subliniază medicul. În prezent, în spital activează un singur medic, patru felceri şi un farmacist. Nicolae Bodrug spune că mai au nevoie de doi medici, însă nimeni nu vrea să lucreze acolo fiindcă „nu este atractiv pentru ei, iar cu salariul nu poţi să-i motivezi, fiindcă salariul unui medic din penitenciar este la fel ca salariul unui medic de familie”.

Utilajul stomatologic din penitenciar este învechit FOTO Alexandru Tarlev

În prezent, penitenciarul din Brăneşti dispune de utilaj stomatologic, electrocardiograf, glucometru şi tonometru. „Mai avem în dotare şi un aparat Röntgen, dar care este conservat. În privinţa utilajului medical am careva rezerve, fiindcă acesta este învechit şi moral şi fizic. Ar fi de dorit să fim înzestraţi cu utilaje măcar la nivel de medic de familie. Nu aş vrea să spun că avem cele mai performante medicamente din lume, dar suntem asiguraţi suficient cu medicamente din depozitul DIP pentru a acorda primul ajutor medical”, menţionează lucrătorul medical, adăugând că, în mediu, la consultaţie vin câte 15 oameni pe zi.

Salonul în care stau deţinuţii atunci când se îmbolnăvesc FOTO Alexandru Tarlev

Cum se automutilau deţinuţii

În anul 2015, în penitenciarul în care activează Nicolae Bodrug au fost înregistrate trei cazuri de automutilări superficiale ale antebraţelor şi 11 cazuri de grevă a foamei. Deoarece lucrează de mulţi ani în penitenciar, medicul ne-a spus că înainte, deţinuţii se mutilau mai des şi mult mai grav. „Pe timpuri, deţinuţii se automutilau înghiţind obiecte străine în tractul digestiv - piese de dame, cuie, bucăţi de sârmă, cozi de linguri, ace. O bună parte din obiecte erau înlăturate prin operaţii. În afară de aceasta, deţinuţii îşi mai introduceau obiecte străine în ţesuturi musculare, pentru a provoca un flegmon. Pentru a face un flegmon clasic, deţinuţii luau un ac cu aţă, îl treceau prin cavitatea bucală şi alte părţi ale corpului unde este infecţie, apoi îl băgau în muşchi şi îl treceau cu aţa în cealaltă parte. Infecţia rămânea în muşchi şi peste două-trei zile aveau un picior foarte umflat. De asemenea, înainte deţinuţii îşi făceau multiple plăgi în diferite regiuni ale corpului şi de diferite dimensiuni şi adâncimi. Înainte, fiecare deţinut era obligat să lucreze şi să îndeplinească o normă. Ca să aibă un buletin de boală, înfăşura cu un ştergar umed mâna şi o lovea de o bară metalică, fracturându-şi osul, iar patru luni umbla cu ea în ghips şi nu lucra”, îşi aminteşte Nicolae Bodrug.

De ce nu se mai automutilează deţinuţii

„Demult, am avut un pacient care a încercat să înghită o bucată de sârmă din oţel. Aceasta s-a oprit în esofag, iar când deţinutul s-a aşezat pe scaun, sârma a perforat esofagul şi s-a oprit în jurul inimii, unde s-a creat numai puroi. Acesta a fost într-o stare gravă, de aceea l-am internat în Spitalul Clinic Republican. În ultimii ani cazurile de automutilări s-au diminuat considerabil”, mai zice medicul Bodrug. El precizează că unul dintre motivele reducerii numărului de astfel de cazuri este Legea din 2006 cu privire la modul de asigurare a asistenţei medicale persoanelor deţinute în penitenciare, potrivit căreia deţinutul este obligat să suporte cheltuielile legate de tratamentul automutilării intenţionate.

Persoanele care fac greva foamei sunt izolate în camere aparte, în baza unei cereri scrise de ei, ceea ce nu le permite să contacteze cu alte persoane. Cel mai des, greva foamei este un răspuns de protest al deţinuţilor atunci când nu sunt de acord cu sentinţa sau vor să fie transferaţi într-un alt penitenciar.

Registru în care sunt notate cazurile de grevă a foamei. FOTO Alexandru Tarlev

Nu mai sunt la modă tatuajele tâlhăreşti

Timp de 35 de ani, Nicolae Bodrug a putut observa şi evoluţia tatuajelor pe care şi le fac deţinuţii. El spune că şi în rândul acestora se observă o modernizare. „Acum nu mai este la modă tatuajul acela tâlhăresc, care se făcea cândva. Atunci aveau scris pe mâini Не забуду мать родную (tr. din rusă - Nu-mi voi uita niciodată mama care m-a născut), pe picioare - Они устали от погони (tr. din rusă - Ele au obosit să alerge), pe pleoape - Не буди, мент (tr. din rusă - Nu mă trezi, poliţistule), Ключ от дамских сердец (tr. din rusă - Cheia de la inimile femeilor). Aceste tatuaje nu se făceau pur şi simplu. Prin ele era transmis un mesaj despre propria persoană. Acum, deţinuţii îşi fac tatuaje contemporane, scandinave, cu diferite abrevieri, aşa cum îşi fac vedetele, starurile, fără vreun sens oarecare. Progresează societatea, progresează şi ei aici”, comentează Nicolae Bodrug.

În instituţiile penitenciare nu există medici specializaţi în diferite domenii. În cele mai multe cazuri, activează doar un singur medic generalist, care soluţionează problemele medicale şi în calitate de infecţionist, gastrolog, chirurg, dermatolog, venerolog şi altele.

Medicul vorbeşte despre evoluţia tatuajelor la deţinuţi. FOTO Alexandru Tarlev

De când sunt eu medic aici, la Penitenciarul din Brăneşti s-au succedat 12 directori. Am avut de-a face cu mai multe stiluri de conducere şi de conducători. Am primit şi cucuie, dar nu am cedat, fiindcă mi-a plăcut meseria. Nicolae Bodrug, şeful serviciului medical în Penitenciarul nr. 18

Deţinuţii beneficiază de seringi sterile pentru un eventual consum de droguri

În Penitenciarul nr. 18 Brăneşti este implementat un proiect de profilaxie a virusului HIV. Aceasta presupune schimbul de seringi de unică folosinţă la utilizatorii de droguri intravenoase. Din rândul deţinuţilor au fost selectaţi trei voluntari. Aceştia au acces la seringi sterile, neutilizate. Consumatorii de droguri îi cunosc, iar când au nevoie de o seringă nouă le solicită voluntarilor, dându-le în schimb o seringă utilizată. Aparent, această acţiune ar însemna o modalitate de promovare a consumului de droguri, interzis în penitenciar. Totuşi, aceasta este o măsură de profilaxie a virusului HIV. Dacă în penitenciar ar nimeri ilegal substanţe narcotice, acestea să nu fie administrate cu o singură seringă la mai mulţi deţinuţi, în rezultatul cărora ar putea fi transmis virusul, ci să utilizeze seringi sterile separate. Nu este dusă nicio evidenţă a acestor acţiuni, prin urmare persoanele consumatoare de droguri sunt anonime, ştiute doar de voluntari. Deţinuţii mai pot să arunce seringile utilizate în containerele special amplasate în trei locuri din penitenciar.