Interviu Cultura are nevoie de o ancoră pentru public

Un intelectual desăvârşit, fost director al Institutului Cultural Român din Spania, traducător, profesor şi expert în management cultural, Horia Barna vorbeşte într-un interviu pentru Adevărul Moldova despre evoluţia culturii în societatea contemporană şi despre modalităţile în care creaţia artistică poate fi „vândută” publicului.

Domnule Barna, ce însemnătate are noţiunea de „cultură” pentru dumneavoastră?

Are un sens holistic care cuprinde artele şi subdomeniile respective. Încadrează ştiinţele, civilizaţia şi formulele de exprimare, patrimoniul material şi imaterial. Pe cel imaterial îl pierdem încet şi sigur, iar pe cel material, dacă nu-l îngrijim, se duce şi acesta. Orice popor are un tip de cultură şi de civilizaţie care curpinde toate domeniile vieţii, activităţile sensibile şi creative ale omului.

În viziunea dumneavoastră, cum se poziţionează cultura în societatea modernă?

Cred că asistăm de vreo 10-15 ani la o schimbare a paradigmei de comportament uman. Acest lucru se datorează inevitabil avansului tehnologic. Avansul tehnologic uşurează viaţa omului şi în acelaşi timp o standartizează şi o simplifică până la absorbţia acelei aplecări naturale către lucrurile sensibile care ne înconjoară. Facem cultură prin nişte reprezentanţi sensibili şi creativi care au învăţat că lucrurile trebuie transmise mai departe în forme sensibile şi speciale. Noile generaţii, la fel ca acum 100 de ani, când s-a produs o mişcare similară, de avangardă, au schimbat de data asta materialele. În pictură şi în artele plastice, în general, se foloseşte mult plasticul, la propriu. Au loc performance-uri, happening-uri şi alte manifestări ale oamenilor de artă. Lucrurile s-au schimbat pentru că artiştii tineri, percep lumea altfel şi totodată încearcă să o transmită expresiv altfel. Eu cred că cei talentaţi reuşesc, ceilalţi fac experimente. Schimbarea paradigmei de viaţă nu a fost încă ajunsă de toţi exponenţii sensibili ai unei societăţi, pentru că nu toată lumea este interesată de forme culturale sensibile şi creative. Unora nu le ajunge ziua să-şi câştige pâinea, alţii au grija războaielor sau vitregiilor naturii. Acest gen nou de exprimare a realităţii nu poate fi îmbrăţişat de toată lumea. E vorba de o criză, de fapt. O criză a modernităţii care a început de vreo 200 de ani.

Unora nu le ajunge ziua să-şi câştige pâinea, alţii au grija războaielor sau vitregiilor naturii. Acest gen nou de exprimare a realităţii nu poate fi îmbrăţişat de toată lumea. E vorba de o criză, de fapt. O criză a modernităţii care a început de vreo 200 de ani.

Din poziţia dumneavoastră de jurnalist, credeţi că lipsa interesului faţă de cultură se manifestă şi în preferinţele mediatice ale publicului?

Am lucrat în presă mulţi ani, dar niciodată nu am făcut socoteala. Din experienţa mea, am înţeles un lucru. Orice ştire despre orice subiect poate fi foarte interesantă dacă i se găseşte un „cârlig”. E important cum vinzi ştirea şi cum o arunci pe piaţă. Şi în acest caz se aplică principiul schimbării de paradigmă despre care vorbeam la început. Oamenii nu pot să se raporteze la această schimbare şi la evenimentele culturale existente. Oamenilor le este tot mai greu să citească altă presă decât cea senzaţionalistă.

Ce plan de acţiuni aţi urmat în perioada în care aţi fost preşedintele filialei ICR din Spania pentru a promova cultura românească acolo? 

Am încercat în primul rând să acopăr toate domeniile cultural-artistice şi să-mi apropii presa locală de tip cultural, în bună măsură am reuşit. Am apărut pe pagini mari de ziar în publicaţii importante din Spania, precum „El Mundo” sau „El Pais” şi am vorbit despre Institutul Cultural Român şi România. Am participat la emisiuni culturale în care am explicat mitul vampirilor şi figura lui Vlad Ţepeş şi Dracula, unul dintre elementele preconcepute despre România. Am vorbit despre opera lui Eliade şi alţi scriitori. Am organizat evenimente culturale în localităţi mai mici, nu doar în Barcelona sau Madrid. Începutul a fost complicat, pentru că eu înfiinţam de fapt, atunci Institutul Cultural Român din Spania. În 2006, înainte de a intra în Uniunea Europeană, în paginile ziarelor apăreau o dată la câteva zile informaţii nefericite despre concetăţenii noştri. Le spuneam jurnaliştilor că aceste ştiri despre reţele ilegale puse pe picioare de români care au fost demantelate, sunt de fapt bune. Acest lucru însemna că poliţia română şi cea spaniolă lucrează. Încercam să explic totodată că nu e bine să facem greşeala veşnică de a lua partea egală cu întregul, de a confunda câteva exemple cu milioane de exemple. În Spania, Institutul Cultural Român a avut dificultăţi de a găsi un sediu. România, chiar dacă era în curs de aderare, era ţinută la distanţă.

E pentru prima dată când petreceţi mai multe zile în Republica Moldova. Cum găsiţi ţara?

„Chestiunea Basarabiei” este mult mai clară şi mai nuanţată pentru mine acum. Venind aici, văzând ce întrebări mi se adresează, ce probleme ridică reprezentanţii lumii culturale din Chişinău, îmi dau seama că situaţia Basarabiei este foarte grea. Aici se trăieşte în nişte condiţii pe care le cunoşteam teoretic, dar abia acum le înţeleg din punct de vedere practic. Mulţi oameni de cultură occidentali mi-au spus că românii, ruşii, polonezii sunt mult mai cultivaţi şi mai inteligenţi decât semenii din Occident. Setea şi foamea  de cunoaştere e mult mai accentuată aici. Tot estul european are o sensibilitate aparte şi dorinţa de a-şi depăşi condiţia cultural-artistică.

Ce poate face Republica Moldova pentru ca să câştige faimă în străinătate, pe plan cultural?

Ar trebui să ne punem întrebarea împreună, ce poate face Republica Moldova şi România pentru ca acest lucru să se întâmple. Primul pas pe care trebuie să-l facem este să ne reprezentăm împreună în aceleaşi evenimente culturale din străinătate. Trebuie să ne regăsim şi să punem în valoare patrimoniul comun. Să ne luăm de mână şi să respectăm ceea ce dincolo de impunerile politice, vor oamenii. Unirea s-a făcut de mult la nivel lingvistic şi de simţire. Descoperind şi punând în valoare patrimoniul, trebuie să învăţăm să şi „vindem” această bogăţie cultural-artistică şi ştiinţifică în forme actuale şi mai puţin clasice. Lumea se lasă atrasă către cultură în măsura în care i se dă un breaking news, o ancoră. Am învăţat multe despre managementul cultural eficient. Trebuie să ajungem la spectator în formule mult mai dinamice, penetrante şi mai atractive pentru vremurile noi în care trăim.

Ar trebui să ne punem întrebarea împreună, ce poate face Republica Moldova şi România pentru ca acest lucru să se întâmple. Primul pas pe care trebuie să-l facem este să ne reprezentăm împreună în aceleaşi evenimente culturale din străinătate. Trebuie să ne regăsim şi să punem în valoare patrimoniul comun.