Cel mai gros strat de zăpadă s-a depus la Chişinău. În nordul ţării ninsorile nu au ajuns

Cel mai gros strat de zăpadă s-a depus la Chişinău. În nordul ţării ninsorile nu au ajuns

FOTO presedinte.md

Cele mai multe precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare au căzut noaptea trecută în raioanele din centrul şi sudul ţării. Stratul de zăpadă măsoară între 5 şi 57 de centimetri, fiind cel mai generos la Chişinău.

Ştiri pe aceeaşi temă

Solicitată de IPN, Natalia Golub, sinoptician în cadrul Serviciului Hidrometeorologic de Stat, a spus că în nord, la Briceni şi Camenca, zăpada nu a ajuns, iar la Soroca stratul depus măsoară 5 centimetri. În regiunea de centru sunt 42-57 de centimetri de zăpadă,  iar la sud între 23 şi 40 de centimetri.

Datele reflectă doar situaţia la cele 18 staţii meteo existente pe teritoriul ţării. Nu se exclude că izolat pot fi înregistrate valori şi mai mari, mai ales unde s-au format troiene.

Pentru mâine, 22 aprilie, sunt prognozate precipitaţii slabe, predominant sub formă de ploaie. Vremea se va încălzi la sfârşitul săptămânii următoare, când temperaturile vor oscila în jurul valorii de 20 de grade Celsius.

Codul portocaliu de precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare este valabil până la noapte. Codul galben pentru îngheţuri rămâne valabil până pe data de 24 aprilie.

citeste totul despre: