Vot unanim în Parlamentul R. Moldova pentru instrumentarea cauzelor penale în lipsa bănuitului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Parlament Moldova

Proiectul de lege care va permite instrumentarea cauzelor penale în lipsa persoanei, dacă aceasta se eschivează de la acţiunile desfăşurate de către organele de drept, a fost votat în Parlament în prima lectură. Iniţiativa a fost susţinută de către deputaţii din toate cele trei fracţiuni parlamentare, transmite IPN.

Potrivit proiectului, dacă persoana se eschivează de la urmărirea penală şi fuge în altă ţară, dar se cunoaşte locul aflării, acuzatorul se va adresa autorităţilor din statul respectiv pentru înaintarea acuzării. Ulterior, cauza va putea fi transmisă în judecată. Un alt mecanism pentru înaintarea acuzării în lipsa învinuitului se referă la situaţia în care nu se cunoaşte locul aflării acestuia. În acest caz, înaintarea acuzării în lipsa învinuitului şi finalizarea urmăririi penale va fi efectuată de către un judecător de instrucţie la solicitarea procurorului. Copia ordonanţei de punere sub învinuire va fi prezentată contra semnăturii apărătorului ales sau a celui care acordă asistenţă juridică garantată de stat. Finalizarea urmării penale în lipsa învinuitului va fi posibilă dacă sunt întrunite mai multe condiţii.

Prezentând iniţiativa legislativă în plenul Parlamentului, ministrul justiţiei, Sergiu Litvinenco, a menţionat că, până la adoptare în lectură finală, se va solicita expertiza Consiliului Europei a proiectului de lege propus.

Deşi fracţiunea BCS a votat pentru aprobarea proiectului, deputata Diana Caraman a criticat iniţiativa. În luarea sa de cuvânt, parlamentara a declarat că prevederile proiectului vin să îngrădească drepturile omului, urmărind scopuri meschine. Potrivit ei, astfel de proiecte lasă impresia dorinţei de răzbunare. Deputata a mai spus că astăzi legea prevede un şir de mecanisme pentru a aduce persoana bănuită în procesul de judecată, însă nu este clar cum se face uz de acestea.

Deputatul BCS, Vlad Batrîncea, a menţionat că fracţiunea susţine acest proiect în prima lectură, dar pentru lectura a doua vor veni cu amendamente. „Susţinem cu condiţia că veţi primi ca atare, adecvat, acele amendamente cu care vor veni colegii. Dumneavoastră, domnule ministru, cunoaşteţi că materia procesual penală este una exactă şi, atunci când nu respecţi procedurile sau când acestea intenţionat sunt viciate, acest lucru scapă de răspundere persoane şi personaje foarte importante”, a spus socialistul.

Deputatul PAS, Lilian Carp, a declarat în luarea sa de cuvânt că acest proiect nu vizează cetăţenii oneşti, ci „bandiţii şi hoţii care au furat în stânga şi în dreapta”, „au încărcat banii în saci şi au fugit din Republica Moldova”. Potrivit lui, procedura de aducere acasă a astfel de personaje este una îndelungată. „Ceea ce ne dorim noi este să-i condamnăm paralel cu extrădarea lor şi aducerea acasă. Şi ca să nu pierdem timp, ne dorim ca ei să răspundă şi să fie judecaţi în lipsa lor, dacă sunt fapte şi probe”, afirmă parlamentarul.

Proiectul urmează să fie examinat şi aprobat în lectură finală.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite