Vlad Bătrîncea: Condiţiile de organizare a sesiunii de BAC trebuie aduse la realitatea din Moldova
0
Deputatul PSRM Vlad Batrâncea, vicepreşedinte al comisiei parlamentare pentru educaţie, solicită să fie aduse la realitatea din Republica Moldova condiţiile de organizare a sesiunii de bacalaureat. Joi, 9 noiembrie, la o conferinţă de presă, parlamentarul suspus criticilor un raport al Ministerului Culturii, Educaţiei şi Cercetării privind încălcările admise în organizarea sesiunii de BAC, transmite IPN.
Vlad Batrâncea a remarcat că la Agenţia pentru Curriculum şi Evaluare activează doar nouă angajaţi, deşi bugetul este pentru 43 de salariaţi. Administraţia instituţiei nu a întreprins acţiuni pentru ocuparea funcţiilor vacante.
Parlamentarul a mai spus că serviciile tehnice pentru pregătirea bacalaureatului ar fi fost, timp de mai mulţi ani la rând, prestate de către un singur agent economic. Nu au fost organizate licitaţii publice, aşa cum prevede legea.
„Anual scade numărul elevilor care susţin bacalaureatul, dar cheltuielile de organizare a sesiunii cresc”, a constatat deputatul.
Potrivit lui Vlad Batrâncea, autorii testelor de bacalaureat au fost salarizaţi pentru patru luni, în loc de trei. În pregătirea testelor au fost implicaţi profesori universitari, iar ca rezultat sarcinile au fost prea complicate şi elevii nu au fost în stare să rezolve toţi itemii. „Suntem în luna noiembrie, de la 1 ianuarie începe pregătirile pentru noua sesiune. Dacă situaţia nu se va schimba, vor suferi din nou copiii”, a atenţionat Vlad Batrâncea.
Miercuri, 8 noiembrie, în cadrul unor audieri organizate de către Comisia cultură, educaţie, cercetare, tineret, sport şi mass-media a Parlamentului a fost prezentat raportul Ministerului Culturii, Educaţiei şi Cercetării privind încălcările admise de către Agenţia pentru Curriculum şi Evaluare. Preşedintele comisiei, Vladimir Hotineanu, a spus că, după prezentarea raportului de către Inspecţia Financiară şi CNA, deputaţii vor putea veni cu propuneri şi recomandări cum poate fi schimbată situaţia.