Valeriu Munteanu: PLDM şi PD au făcut o coaliţie cu comuniştii şi acum vor să se folosească de liberali la instalarea guvernului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
valeriu munteanu

Deputatul liberal Valeriu Munteanu apreciază că anunţata coaliţie de guvernare PLDM-PD ar trebui să îşi asume deschis alianţa cu PCRM, dar în acelaşi timp anunţă că liberalii sunt gata să reia discuţiile pentru susţinerea unui guvern pro-european cu condiţia participării la guvernare.

Care este poziţia Partidului Liberal faţă de candidatura domnului Iurie Leancă la funcţia de premier al Republicii Moldova?

Ştiţi, formulată astfel întrebarea, este uşor scoasă din context. De ce?! Pentru că noi trebuie să votăm un guvern care are un prim-ministru şi alţi şaisprezece miniştri, vicepremieri, şi, cel mai important, are un program. Acest guvern, sau investirea unui guvern, nu este un scop în sine. Guvernul este un instrument prin care trebuie să realizezi anumite deziderate pe care şi le-a propus un partid în campanie electorală, şi, respectiv, care sunt şi angajamente în faţa electoratului pe care-l are. Nu contează că premierul propus de preşededinte, desemnat prin decret prezidenţial, se numeşte Iurie Leancă. Ar fi putut, sau ar putea în continuare să-l cheme altfel. Ar putea să-l cheme Valeriu Streleţ, Liliana Palihovici, Petrică, Ionică, Vasilică sau altfel.

Important este să existe o majoritate parlamentară care să-şi asume pentru patru ani acest deziderat al guvernării şi, respectiv, să aibă şi instrumentele necesare să contribuie la acele schimbări pe care şi le propune guvernul prin programul său de guvernare. În situaţia în care există o majoritate parlamentară în Republica Moldova, chiar dacă ea, voalat, arată altfel, noi liberalii susţinem că există o majoritate parlamentară dintre PLDM, PCRM şi PD care, iată, şi-a demonstrat viabilitatea şi funcţionalitatea la alegerea organelor de lucru ale parlamentului, a preşedintelui, vicepreşedinţilor şi, respectiv, a comisiilor parlamentare şi aceştia ar trebui, foarte frăţeşte, aşa cum au făcut până acum, să rezolve şi problema privind alegerea, sau numirea, unui guvern.

În ce condiţii ar susţine Partidul liberal un viitor guvern?

Noi liberalii suntem dispuşi să susţinem un guvern în situaţia în care avem capacitatea sau suntem în măsură să participăm la guvernare. Este imposibil şi este impropriu şi este lipsă de responsabilitate şi, din punctul nostru de vedere, ar fi o trădare a propriilor alegători în situaţia în care PCRM-ul, PLDM-ul şi PD-ul au făcut o coaliţie de guvernare iar pe noi, pe liberali, încearcă să ne folosească doar la investirea guvernului. Cu siguranţă, şi aceasta este cel mai important, există o înţelegere cu PCRM privind numirea unui guvern, nu neapărat cu candidatura propusă acum de preşedintele Timofti. Ei sunt într-o coaliţie, ei s-au înţeles, ei se vor înţelege în continuare. Cel mai regretabil este că acele deziderate pentru care au fost votate PLDM, PD şi PL vor fi trase pe dreapta, pe tuşă, şi vor fi uitate. A se vedea declaraţiile absolut gratuite şi nesolicitate de nimeni ale lui Marian Lupu imediat după formarea coaliţiei prin care a spus că Republica Moldova nu-şi mai propune să depună, sau guvernarea nu-şi mai propune să depună în anul 2015, anume în 2015, insist asupra acestui termen care a fost mult prea discutat în campania electorală mai ales de PLDM care şi-a făcut subiect de campanie principal din acest lucru, adică depunerea cererii de aderare la Uniunea Europeană, declaraţia care a fost imediat susţinută şi diseminată şi de fruntaşii PLDM, mai puţin de domnul Leancă care încearcă să fie ezitant în acest sens. Noi liberalii considerăm că anume aici este problema. Nu este schimbată doar garnitura de guvernare, nu este înlăturat doar Partidul Liberal şi adus Partidul Comuniştilor, acesta are consecinţe interne, dar şi externe.

Va fi cumva schimbată retorica privind integrarea europeană şi din câte vedem s-a inventat şi un subiect nou în acest sens – reîntregirea ţării sau, a republicii, cum spunem noi. A se vedea foarte multe materiale în presă legate de partea transnistreană, dar şi acea declaraţie absolut subită a domnului Diacov care spune că trebuie să deschidem un canal de discuţie între parlamentul din Republica Moldova şi adunarea aia de autoproclamaţi din aşa-zisul parlament din Transnistria.

Partidul Liberal, în acest moment, ar fi dispus să renegocieze, să rediscute o participare la o eventuală guvernare?

În orice zi până la numirea guvernului, Partidul Liberal este gata, şi este gata şi în acest moment, dar in păcate nu suntem solicitaţi în acest sens, să reînceapă discuţiile, eventual negocierile, în vederea creării unei majorităţi parlamentare proeuropene cu particuparea PD, PL, şi PLDM şi asumarea totală şi plenară a tuturor acelor deziderate pe care trebuie să şi le asume o guvernare proeuropeană. Considerăm că doar din această perspectivă putem să contribui efectiv la acele obiective pe care şi le asumă o guvernare. Noi trebuie să fim participanţi, nu lăturaşi la acest proces. Din start vă spun, nu ne speriem. Am văzut sperietori lansate pe Facebook sau pe alte canale de comunicare mai noi care din păcate fac mai mult rău decât bine pentru că, în situaţia în care vrei să faci un lucru bun, atunci găseşti alte modalităţi de a transmite mesaje şi de a crea punţi de dialog, altele decât Facebook-ul. Noi, liberalii, am fost puşi în aceeaşi situaţie în mai 2013 când am fost somaţi exact cu aceleaşi turaţii ca să votăm guvernul Leancă. Noi nu l-am votat atunci pentru că eram siguri că, votând un guvern pe care nu poţi să-l controlezi, rişti să te compromiţi în faţa propriului electorat pentru acţiunile sau inacţiunile pe care le face guvernul. Vedem că, din păcate, cele mai reprobabile sau unele dintre cele mai reprobabile acţiuni cu repercusiuni foarte serioase asupra economiei şi politicului şi a relaţiilor sociale din Republica Moldova din ultimii 10-15 ani, s-au produs anume în acestă scură perioadă. A se vedea spălarea a 20 de miliarde de dolari ale mafiei ruseşti prin băncile din Republica Moldova cu contribuţia judecătorilor, executorilor judecătoreşti şi alţi subiecţi din acest domeniu. A se vedea aducerea către faliment a Băncii de Economii, a Unibank şi a Băncii Sociale şi costurile pe care le implică, şi multe multe alte acţiuni. Noi, liberalii, fiind în afara guvernării această scurtă perioadă, am demonstrat cu prisosinţă că am rămas aderenţi ai ideii de integrare europeană şi necondiţionat am susţinut aceste deziderate. Mai mult decât atât, vreau să vă spun că au existat cel puţin cinci sau şase episoade în fostul parlament în situaţia în care noi, cinci deputaţi, am salvat legi importante pentru că în coaliţia fără Partidul Liberal nu se găseau voturi pentru ca pachete importante de reforme să fie promovate. Şi de astăzi înainte, în situaţia în care vom fi împinşi în afara guvernării, vedem şi declaraţii mai noi.

Am văzut ieri o declaraţie a domnului Marian Lupu la un post de televiziune privat în care spunea foarte clar, foarte limpede şi foarte liniştit, rece, aş spune eu, că nu-şi doreşte Partidul Liberal la guvenare pentru că PL-ul este un partid unionist, românesc, pro NATO, şi nu-şi doreşte, îl citez practic, nu-şi doreşte ca, din perspectiva funcţiilor pe care le va deţine şi poziţiilor pe care le va deţine, să promoveze în Republica Moldova aceste deziderate româneşti şi euro-atlantice pe care le avem noi. Iată că şi adevărul iese la suprafaţă, în rest, toate celelalte argumente de ce Partidul Liberal este lăsat în afara guvernării nu mai ţin. 

În ce termeni vedeţi o reluare a negocierilor?  

În termeni cât mai rapizi. Noi avem o înţelegerea la partid ca până la formarea guvernulu să ne întâlnim cu candidatul la funcţia de prim-ministru să vedem ce garnitură de miniştri propune, să vedem mai ales ce program propune, am vrea să citim acest program, să vedem ce deziderate noi au apărut, ce alte obiective au fost poate omise, după care vom avea o decizie finală la partid. Până în acest moment este decât poziţia mea personală pe acest subiect, care, într-un fel, reflectă şi poziţia partidului. PLDM şi PD trebuie să înţeleagă că fără Partidul Liberal va fi complicat să realizeze acele deziderate de integrare europeană. În situaţia în care PLDM-ul şi PD-ul, cu ingerinţe de la Moscova, sau având anumite poliţe de plătit, au anume acest scop de a opri calea europeană a Republicii Moldova, atunci, pentru ei au procedat corect scoţând Partidul Liberal, aducând Partidul Comuiştilor pentru ca să mearcă încet, un pas înainte, şapte înapoi, aşa cum o să le cânte din trompetă Vladimir Nicolaevici Voronin. Noi aşteptăm ca şi astăzi să reînceapă, să fie denunţat, să fie anulat acel acord bipartid, să fie negociat în format trilateral, să discutăm formarea puterii execturive şi să mergem mai departe.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite