USL-ul geopolitic de la Chişinău

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

“Pactul cu diavolul” însemnă că treci “puntea”, dar implică şi costuri/consecinţe, iar rezultatele de pe 20 octombrie ne vor da acest răspuns.

Mediul politic românesc cunoaşte foarte bine sintagma “USL”, abreviere a Uniunii Social Liberal, alianţă formată din PSD-PNL-PC (ulterior şi UNPR) care a preluat guvernarea la Bucureşti în 2012. În acelaşi timp, reprezintă şi o acţiune a dictonului “duşmanul duşmanului meu mi-e prieten”: Victor Ponta, Crin Antonescu şi Dan Voiculescu versus Traian Băsescu şi PDL, unde vedem că factorul ideologic este insignifiant.

Aplicând aceeaşi matrice la Chişinău, observăm acelaşi lucru: Maia Sandu, Andrei Năstase şi Igor Dodon versus Vladimir Plahotniuc şi PDM ( plus Ilan Shor şi partidul Şor); forţe politice total incompatibile ideologic şi geopolitic care conlucrează datorită unei înţelegeri tripartite externe între Rusia, UE/Germania şi SUA.

Au trecut peste 100 zile de când noua alianţă politică a preluat puterea de la Chişinău: Maia Sandu - premier, Andrei Năstase - vicepremier şi ministru de Interne (autosuspendat pe perioada campaniei electorale pentru Primăria Chişinăului) şi Zinaida Greceanîi - Speaker; în acelaşi timp, s-au partajat şi funcţiile-cheie în stat: Reintegrare, Apărare, SIS, SPPS, CNA şi CCM se află sub comanda lui Dodon, iar restul sub comanda Maiei Sandu, fapt care arată o alianţă asimetrică: numărul de deputaţi şi instituţiile controlate; sau cum spunea un fost PM: “Dodon face politică, iar Maia se ocupă de economie”, în speţă Aeroportul Chişinău (unde Nathan Rothschild avertizeaza ca va da in judecata Gov MD), privatizarea Air Moldova, creşterile de taxe şi impozite, problema gazului (unde Dodon “negociază” cu şeful Gazprom), deblocarea finanţării externe (UE şi FMI).

De-a lungul acestei perioade, au existat mici crize politice, în special la nivelul desemnării judecătorilor CCM, dar mai ales datorită faptului că noul Preşedinte este un ex-deputat PSRM, iar mulţi se exprimau că alianţa “temporară” se va rupe. În schimb, a fost semnată o nouă alianţă, de lungă durată, (fără semnătura lui Andrei Năstase), unde Igor Dodon anunţă faptul că îşi doreşte această guvernare timp de 4 ani. Motivele sunt perfect de clare: Maia Sandu e frontispiciul pro-european, care “deschide uşile şi buzunarele” de la Bruxelles (anunţul lui Mogherini privind deblocarea asistenţei macrofinanciare), iar Dodon se ocupă de “politica externă echilibrată” şi “statutul special” pentru zona separatistă nistreană: vizitele de la Moscova şi Bruxelles, invitarea lui Shoigu la Chişinău, discursul de la tribuna ONU şi întâlnirea cu preşedintele României.

În acest caz, Dodon este mulţumit de status quo şi se pregăteşte de prezidenţialele din 2020, iar Rusia este foarte mulţumită: guvernare pro-rusească/echilibrată pe bani occidentali (fonduri UE şi FMI), asta fiind mereu dorinţa Moscovei, deoarece guvernările susţinute direct de Kremlin înseamnă costuri foarte mari, iar rezervele valutare sunt mici (şi-n scădere), fiind utilizate pentru alte proiecte mai importante. Pe scurt, Rusia face un o investitie smart: 700.000 USD pentru PSRM, care controleaza majoritatea parlamentara si tine "prizonier" Guvernul Sandu.

În acelaşi timp, a început campania electorală pentru Primăria Chişinău, iar candidaţii sunt aliniaţi la linia de start: Ion Ceban (PSRM), Andrei Năstase (ACUM/PPDA), Octavian Ţîcu (PUN), Valeriu Munteanu (USB), Vlad Ţurcanu (PPR), etc. Năstase şi Ceban au un non-combat nedeclarat, fapt care afectează dezbaterea electorală, iar ceilalţi candidaţi încearcă să-şi crească imaginea publică, unde candidatul PUN putând avea şanse să intre în turul 2 pe fondul unei nemulţumiri populare la adresa lui Năstase datorită alianţei cu Dodon. Lupta pentru Chişinău de abia a început, iar funcţia de Primar poate face parte dintr-un pachet de negocieri între ACUM şi PSRM, deoarece mai sunt încă două funcţii-cheie deschise la “concurs”: Procurorul General şi şeful Vămii. 

PS: Posibil să avem surprize plăcute la Bălţi, unde Sergiu Burlacu (PUN) are şanse pentru consiliul local şi să fie legătura dintre municipiu şi România (plus un ghimpe în coasta lui Usatîi), iar la Orhei, preotul Sergiu Aga (Mitropolia Basarabiei), candidează independent la consiliul local.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite