Un diplomat american cu experienţă la Kiev şi Moscova a fost nominalizat ambasador în Republica Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Diplomatul James D. Pettit, fost adjunct al şefului misiunii diplomatice a SUA la Kiev şi fost consul general la Moscova, a fost propus de preşedintele american Barack Obama în funcţia de ambasador în Republica Moldova, potrivit Casei Albe.

Diplomat de carieră, James D. Pettit deţine din 2010 funcţia de adjunct al asistentului secretarului Biroului pentru Afaceri Consulare din cadrul Departamentului de Stat.

Diplomatul a fost, printre altele, adjunct al şefului misunii diplomatice a SUA la Kiev din 2007 până în 2010, consul general la ambasada SUA din Moscova din 2003 până în 2007 şi consul general la ambasada americană din Viena, în perioada 1999-2003.

Propunerea preşedintelui Barack Obama urmează să primească avizul Congresului. James D. Pettit îl va înlocui pe actualul ambasador, Wiliam H. Moser, care şi-a început mandatul în 2011.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite