S-a găsit primar interimar de Chişinău: Nistor Grozavu, eliberat din arest la domiciliu şi ar putea conduce Primăria

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO sputnik.md
FOTO sputnik.md

În timp ce Consiliul Municipal Chişinău căuta soluţii cum să desemneze un primar interimar la Primărie, în condiţiile în care instituţia a rămas fără de primari şi viceprimari, toţi fiind reţinuţi de CNA, Curtea de Apel Chişinău a acceptat marţi, 30 mai, recursul avocaţilor de a-l elibera din arest la domiciliu pe viceprimarul Nistor Grozavu. Astfel, problema alegerii primarului interimar a fost soluţionată, fiindcă Grozavu va ocupa funcţia.

Grozavu va fi cercetat penal sub control judiciar. Solicitat de IPN, şeful Direcţiei municipale asistenţă juridică, Valeriu Bogdan, a declarat că în aceste circumstanţe viceprimarul Nistor Grozavu poate prelua atribuţiile primarului general şi poate exercita interimatul.

Dorin Chirtoacă a fost escortat în seara de joi, 25 mai, la sediul CNA, după ce în biroul edilului au fost efectuate mai multe percheziţii de către oamenii legii. Primarul este bănuit de trafic de influenţă în „dosarul parcărilor” şi a fost reţinut pentru 72 de ore. În aceeaşi zi a fost reţinut şi secretarul CMC, iar cu o lună înainte, pe 25 aprilie, a fost reţinut şi viceprimarul Nistor Grozavu, pentru abuz în serviciu în dosarul parcărilor cu plată. Acesta însă a fost plasat în arest la domiciliu pe motiv că cooperează cu ancheta.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite