Regele ciocolatei, pe gustul Moldovei. Ce spun analiştii politici de la Chişinău despre alegerea lui Petro Poroşenko

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Potrivit experţilor, alegerea unui nou preşedinte al Ucrainei este un punct de pornire pentru rezolvarea crizei regionale, iar vectorul european al ţării, anunţat de acesta, va contribui la dezvoltarea relaţiilor moldo-ucrainene.

Petro Poroşenko, noul preşedinte al Ucrainei, a anunţat ieri trei obiective fundamentale ale mandatului său: integrarea europeană, combaterea corupţiei şi recuperarea Crimeii. Dincolo de toate, ucrainenii şi comunitatea internaţională speră că alegerile prezidenţiale vor fi un prim pas pentru instaurarea păcii în regiune. În acest context, scrutinul recunoscut şi validat este considerat un semnal bun şi pentru Republica Moldova. „În primul rând, ne dă o speranţă că lucrurile se vor calma, că ucrainenii vor începe procesul de depăşire a crizei interne cu care se confruntă în prezent şi care pune în pericol întreaga regiune, inclusiv Republica Moldova“, spune Victoria Bucătaru, director de program la Asociaţia pentru Politică Externă (APE).

„Legitimizarea puterii de la Kiev este un moment esenţial, care creează posibilităţi pentru iniţierea unui dialog între Ucraina şi Federaţia Rusă, pe de o parte, şi între autorităţile centrale cu cele locale, pe de alta. Una dintre priorităţile noului preşedinte ar trebui să fie anunţarea alegerilor parlamentare anticipate. Astfel suveranitatea va reveni în mâinile poporului şi va fi creată o bază serioasă pentru ieşirea din criză“, adaugă Viorel Cibotaru, directorul Institutului European de Studii Politice.

În acelaşi pas, pe drumul european

Potrivit analistului, votul ucrainenilor pentru un politician pro-european confirmă o dată în plus că ţara şi-a ales destinul. „Este un lucru cert deja. Putem vorbi, mai degrabă, de detaliile tehnice: cât de repede va obţine Ucraina regimul liberalizat de vize cu Uniunea Europeană, când va semna Acordul de Liber Schimb şi va obţine noi asistenţe financiare pentru ieşirea din criza economică“, afirmă Viorel Cibotaru.

Înaintarea Ucrainei în procesul de integrare europeană va fi, de asemenea, benefică pentru Republica Moldova. „Dacă ambele ţări semnează acordurile de asociere cu UE şi în partea politică, şi în cea economică, înseamnă că noi vom merge în acelaşi pas şi vom avea aceleaşi standarde pe care va trebui să le implementăm şi aceleaşi rigori de care va trebui să ţinem cont când va fi vorba de comerţ“, susţine Victoria Bucătaru. Experta nu exclude că, în aceste condiţii, şi regiunea transnistreană ar putea accepta prevederile acestui regim comercial, ceea ce va constitui un factor pozitiv în soluţionarea conflictului transnistrean.

„Un bun cunoscător al problemei transnistrene“

Leonid Litra, cercetător superior la Institutul de Politică Mondială din Kiev, susţine că, pe lângă faptul că vede acelaşi viitor pentru ţara sa ca şi guvernarea de la Chişinău, Petro Poroşenko este un bun cunoscător al Moldovei şi al conflictului transnistrean.  Ba mai mult a fost unul dintre principalii arhitecţi ai aşa-numitului Plan Iuşcenko pentru rezolvarea conflictului transnistrean. „Nu în ultimul rând, Poroşenko este un bun manager capabil să gaseasca soluţii practice, având o bună experienţă atât în mediul de afaceri, cât şi în funcţii publice. Aceste capacităţi şi cunoştinte vor favoriza crearea unei atmosfere mai bune în relaţiile bilaterale, un impuls mai mare pentru rezolvarea problemelor din dosarul moldo-ucrainean şi, bineînţeles, o cooperare mai strânsă pe dimensiunea integrării europene“, crede expertul.

Şi Victor Chirilă, director executiv al APE, consideră că Republica Moldova a câştigat în persoana lui Petro Poroşenko „un partener extrem de valoros la Kiev“. „Dânsul cunoaşte foarte bine realităţiile din Moldova şi Transnistria. Agenda sa pro-europeană ne oferă şansa de a construi cu Ucraina un solid parteneriat strategic moldo-ucrainean, axat pe integrarea economică şi politică în UE şi, în acest context, pe soluţionarea definitivă a problemei transnistrene. De asemenea, cred că ambele state sunt obligate acum să dezvolte cât mai curând posibil un parteneriat regional în domeniul securităţii, fără de care integrarea europeană nu va fi posibilă“, precizează expertul în politică externă.

O nouă etapă în relaţiile bilaterale

Experţii mai spun că, sub umbrela Uniunii Europene, Kievul şi Chişinăul ar putea avansa pe punctele-problemă din relaţiile bilaterale, mai ales că negocierile pe aceste subiecte au fost sistate din cauza crizei regionale. Acestea ţin de securitatea energetică a Republicii Moldova, demarcarea frontierei moldo-ucrainene pe segmentul transnistrean şi proprietăţile noastre în Ucraina care nu au fost încă recunoscute.

„Parcursul european este o garanţie că relaţiile dintre Moldova şi Ucraina vor avea un singur vector de dezvoltare, unul pozitiv, şi că nu vor apărea fenomene negative legate de teritoriu, de interese economice sau etnice. Vom fi sub acelaşi ochi veghetor al unor prieteni, colegi şi fraţi din Europa, care ne vor ajuta să depăşim momentele de criză, cum s-a întâmplat cu Grecia şi Turcia, de exemplu“, explică Viorel Cibotaru.

„Dacă Poroşenko şi, mult mai important, Guvernul condus, probabil, tot de Arseni Iaţeniuk, îşi vor îndeplini obiectivele fără echivocuri justificate prin necesitatea de a calma spiritele, vom putea vorbi despre iniţierea unei noi perioade de colaborare în relaţiile moldo-ucrainene. Totul depinde, însă, de voinţa politică a noilor lideri de la Kiev şi de dorinţa lor de a colabora cu Chişinăul în privinţa procesului de reglementare a dosarului transnistrean. Micile progrese făcute în perioada mandatului lui Viktor Iuşcenko ar putea fi transformate acum într-o colaborare viguroasă, în interesul ambelor părţi“, crede şi politologul Dan Nicu.

A participat la demarcarea frontierei

În calitatea sa de ministru de Externe al Ucrainei, Petro Poroşenko, a fost de câteva ori în Moldova. Pe 9 octombrie 2009, el a participat la reuniunea şefilor de stat ai CSI, desfăşurată la Chişinău, iar pe 17 decembrie 2009 a avut o vizită de lucru în ţara noastră. „Relaţiile dintre Moldova şi Ucraina au intrat pe o traiectorie ascendentă“, declarase Iurie Leancă, pe atunci noul ministru de Externe. În acea zi, cei doi oficiali au semnat o adresare comună către Înaltul Reprezentant al UE pentru Relaţii Externe şi Politică de Securitate, Catherine Ashton, prin care au anunţat intenţia de a crea euroregiunea „Nistru“ şi au cerut susţinere financiară şi tehnică în cadrul Parteneriatului Estic. De asemenea, ei au semnat un acord privind asigurarea drepturilor minorităţilor naţionale.

Pe 29 ianuarie 2010, Leancă şi Poroşenko au participat la ceremonia de instalare a primului semn intermediar de frontieră pe sectorul central al frontierei moldo-ucrainene, în localitatea Velika Kisniţa din regiunea Viniţa.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite