Preşedintele Belarusului se teme de o agresiune a Rusiei
0
Preşedintele Belarusului, Alexandr Lukaşenko, îşi construieşte orientarea politicii externe actuale având în calcul o agresiune a Kremlinului asupra ţării sale în viitor, este de părere deputatul Alexandr Cernenco din cadrul Radei Supreme de la Kiev.
Parlamentarul ucrainean a declarat într-un interviu pentru o publicaţie de la Kiev că în ultima perioadă liderul de la Minsk s-a reorientat încet către occident.
„În acest moment preşedintele belarus a simţit într-o anumită măsură ”importanţa” procesului de pace din Ucraina şi acum manevrează cu atenţie încercând să demonstreze o deschidere a ţării sale faţă de Occident”, a declarat Cernenco.
După părerea acestuia, dictatorul a simţit pericolul din partea Rusiei şi încearcă să „ia măsuri asiguratorii”.
„Vecinii noştri au înţeles deja că Rusia poate să nu să se oprească numai la Ucraina. Aceasta reprezintă un pericol nu doar pentru Belarus ci, probabil, şi pentru Kazahstan. ”Tătuca” (n.r. Lukaşenko) încearcă să câştige un anumit sprijin în Occident în cazul deteriorării relaţiilor cu Rusia. Cu toate acestea el rămâne la fel de persistent pe poziţiile pe care le are”, a conchis deputatul ucrainean.