PLDM şi-a (re)ales vicepreşedinţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Partidul Liberal Democrat din Republica Moldova şi-a ales sâmbătă, 25 iunie, vicepreşedinţii partidului, dar şi secretarul general. Vadim Pistrinciuc şi Liliana Palihovici au fost realeşi în funcţii.

Consiliul Politic Naţional al PLDM a ales în funţia de vicepreşedinte, trei nume noi. Este vorba de Andrei Spânu, Tudor Deliu şi Maria Ciobanu. Totodată, liberal democraţii nu vor avea patru vicepreşedinţi, ca anterior, ci deja cinci.

În funcţia de secretar general a fost reales Victor Roşca.

De asemenea, Consiliul a votat lista persoanelor care vor duce negocieri cu partidele pro europene, în vederea identificării unui candidat comun, pentru alegerile prezidenţiale. În fruntea negociatorilor, se află preţedintele PLDM, Viorel Cibotaru, urmat de Vadim Pistrinciuc, Loretta Handrabura şi Grigore Cobzac.

Reamintim că sâmbătă, 18 iunie, a avut loc Congresul PLDM, în cadrul căruia a fost ales un nou preşedinte de partid, Viorel Cibotaru. Restructurarea partidului a început după ce fostul lider al PLDM, Vlad Filat, a renunţat la şefia partidului şi a îndemnat colegii să-i de partid să aleagă o nouă conducere, sperând că în astfel de condiţii, şi liberal democraţii vor avea o conducere funcţională.

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite