PLDM nu are şanse să participe la guvernare şi riscă să dispară de pe scena politică a Republicii Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deputaţii PLDM recunosc vina Partidului Liberal Democrat în apariţia crizei politice din Republica Moldova şi cred că partidul din care fac parte nu va participa la guvernare, transmite IPN.

Valeriu Ghileţchi, deputat PLDM, susţine că ar putea să se alăture majorităţii parlamentare noi create în funcţie de candidatul la funcţia de premier. „ Deocamdată, nu e clar dacă este o scindare în PLDM, dar situaţia se schimbă de la oră la oră. Poate că mai există şanse să participăm la guvernare, dar aceste şanse sunt foarte-foarte mici ”, a precizat Ghileţchi. Acesta a mai declarat că formaţiunea pe care o reprezintă poartă o parte din vină pentru criza politică. „Eu întotdeauna am spus că trebuie să participăm la negocieri. Blocajul este şi din cauza PLDM. Regret că nu am reuşit să identificăm o soluţie, să găsim o ieşire din această criză şi să păstrăm fracţiunea”, a declarat liberal democratul.

Totodată, jurnalistul Ion Terguţă este de părere că PLDM ar trebui să treacă în opoziţie şi că, în cel mai rău caz, partidul va dispărea de pe arena politică a Republicii Moldova. „Pentru PLDM există acum două soluţii: de a rămâne în opoziţie, în cel mai bun caz, şi dispariţia ca formaţiune politică, în cel mai rău caz. PLDM nu va avea oameni în Guvern. Formaţiunea trebuia să vină cu idei şi oameni noi. Partidul a fost extrem de defensiv. N-au dorit să-şi asume anumite riscuri, era nevoie de inventivitate. La un anumit timp se formase o conexiune dintre mişcarea protestară şi PLDM. Dar în cele din urmă acest partid nu a vrut să se folosească de această şansă”, a declarat Terguţă în cadrul emisiunii „Loc de dialog” de la postul public Radio Moldova.

Amintim că şapte deputaţi PLDM au declarat luni că vor vota Guvernul cu premierul pe care îl va propune PDM.

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite