PDM promite că salariul mediu în Moldova se va apropia de 13 mii de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
plahotniuc

Partidul Democrat, aflat la guvernare, promite că salariul mediu se va apropia de 13.000 de lei în următorii patru ani. Declaraţi a fost făcută de către premierul Pavel Filip, la o întâlnire cu angajaţii de la SA „Drumuri Străşeni”, transmite IPN.

Într-un comunicat de presă remis de PDM se menţionează că Pavel Filip, care candidează în circumscripţia nr. 20, a relatat, în discuţiile cu locuitorii din Străşeni, că, în trei ani, salariul mediu în Moldova a crescut cu circa 50%, iar acest ritm de creştere poate continua.

„Pentru aceasta însă, e nevoie de creştere economică, de stabilitate politică şi socială, de susţinerea companiilor de stat şi private, de noi programe de investiţii. Doar Partidul Democrat poate asigura aceste condiţii pentru dezvoltarea Moldovei. Iar angajamentul nostru, dacă cetăţenii ne acordă încrederea în alegeri, este că salariul mediu se va apropia de 13.000 de lei în următorii patru ani”, a declarat Pavel Filip în faţa angajaţilor de la SA „Drumuri Străşeni”.

O altă prioritate a PDM este atragerea investiţiilor. Despre acest lucru premierul Pavel Filip a discutat cu angajaţii unei fabrici de vin din Străşeni. Deşi este o companie mică, vinul produs aici este exportat cu succes şi ajunge în mai multe ţări ale lumii.

„Tot ce s-a făcut în ţară, s-a făcut prin Guvern, cu ajutorul Guvernului şi cu implicarea, cu dedicaţia candidatului pe care îl aveţi. Eu nu fac abuz spunând că este cel mai bun candidat, pentru că vă daţi seama că noi, la cârma Guvernului, am pus cea mai bună persoană”, a menţionat liderul Vlad Plahotniuc, care l-a însoţit pe Pavel Filip la Străşeni.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite