Pavel Filip l-a felicitat pe premierul român cu prilejul învestirii în funcţie
0
Prim-ministrul Pavel Filip i-a transmis joi, 5 ianuarie, un mesaj de felicitare omologului său român, Sorin Grindeanu, cu ocazia învestirii în funcţie. În mesaj este remarcat ritmul ascendent al relaţiilor moldo-române şi amplificarea cooperării bilaterale dintre cele două state odată cu instituirea Parteneriatului Strategic pentru Integrarea Europeană a Republicii Moldova, transmite IPN.
„Folosesc acest prilej pentru a-mi exprima recunoştinţa pentru disponibilitatea României de a susţine eforturile autorităţilor moldoveneşti de aliniere la standardele şi valorile europene, prin implementarea agendei de asociere cu UE, de modernizare a ţării noastre şi prin implementarea proiectelor energetice, educaţionale şi sociale”, menţionează premierul, citat într-un comunicat de presă remis de executiv.
Premierul şi-a exprimat convingerea că şi pe viitor Republica Moldova se va bucura de sprijinul României în realizarea priorităţilor agendei bilaterale şi a obiectivelor majore în materie de modernizare şi integrare europeană a Republicii Moldova, iar dialogul dintre cele două state va rămâne în continuare unul activ.