Pavel Filip: Guvernarea încearcă să selecteze un procuror general care să-i ajute să se răzbune pe opoziţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pavel Filip

Preşedintele Partidului Democrat, Pavel Filip, susţine că noua modalitate de selectare a viitorului procuror general, care presupune o comisie de preselecţie a candidaturilor care vor fi înaintate mai departe Consiliului Superior al Procurorilor, încalcă normele constituţionale ale Republicii Moldova, transmite IPN.

În opinia lui, actuala guvernare vrea pur şi simplu să-şi pună în fruntea Procuraturii Generale o persoană care să-i ajute să se răfuiască cu oponenţii politici. Declaraţia a fost făcută în platoul emisiunii „Punctul pe azi” de la TVR Moldova.

„Este un proiect care încalcă normele constituţionale. Or, Constituţia prevede foarte clar că Consiliul Superior al Procurorilor este garantul independenţei procurorilor. Modificările care le-au făcut în lege diminuează absolut rolul CSP, care nu mai poate garanta nimic. Această comisie creată va înainta 1-2 candidaţi, iar CSP joacă un rol mecanic de înaintare a uneia dintre acestea către preşedintele republicii”, a declarat democratul.

„Ştiu că Curtea Constituţională a solicitat opinia Comisiei de la Veneţia şi eu sunt convins că Comisia va spune exact acelaşi lucru care l-a spus în opinia privind reforma justiţiei. De fapt, nu s-a întâmplat nimic altceva decât o politizare ideală a funcţiei de procuror general pentru că în această alianţă sunt mai multe formaţiuni politice şi pentru ca fiecare să poată contribui la numirea procurorului general a fost creată această comisie. Comisia înseamnă blocul ACUM prin intermediul Ministerului Justiţiei şi, ulterior, PSRM, prin decretul pe care urmează să-l semneze preşedintele ţării”, a declarat Pavel Filip.

Democratul consideră că actuala guvernare vrea să pună în fruntea Procuraturii Generale o persoană care „le va ajuta să se răzbune cu oponenţii politici”.

Preselecţia candidaţilor la funcţia de procuror general este organizată de către o comisie instituită de Ministerul Justiţiei. Astăzi, 29 octombrie are loc ultima rundă de convorbiri cu pretendenţii la această funcţie.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite