Maia Sandu: Noi ne lăsăm toate opţiunile deschise pentru alegerile parlamentare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Partidul Acţiune şi Solidaritate îşi păstrează toate opţiunile deschise pentru alegerile parlamentare care vor avea loc în anul 2018. Declaraţia a fost făcută de preşedinta PAS, Maia Sandu, în cadrul emisiunii „Geopolitica” de la postul de televiziune Noroc TV, transmite IPN.

„Un partid se creează ca să lupte pentru putere. Avem nevoie de putere ca să putem să facem ordine în această ţară, să eliberăm instituţiile statului, să le consolidăm astfel încât aceste instituţii să funcţioneze în interesul ţării. Sunt foarte multe lucruri pe care poţi să le faci doar dacă ajungi la putere. În acelaşi timp, asta nu înseamnă că noi vom accepta orice regulă de joc care nu se înscrie în limita normalului”, spune Maia Sandu.

Maia Sandu a menţionat că îşi doreşte pentru alegerile parlamentare o listă de oameni în jurul căreia să concentreze întreaga societate. 

„Noi nu ne ţinem neapărat de interese de partid, noi suntem gata să invităm şi altă lume în această listă. Noi suntem gată să mergem şi dincolo de partide politice pentru că e un moment de cotitură pentru Republica Moldova”, a declarat preşedinta Partidului Acţiune şi Solidaritate.

Lidera PAS declară că echipa partidului actualmente se confruntă cu o hărţuire fără precedent de către putere. Potrivit preşedintei PAS, ceea ce face astăzi Partidul Democrat este teroare. Oamenilor le este frică să spună pe cine sprijină, nemaivorbind să se implice activ şi să promoveze un partid sau altul.

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite