Leancă a depus o sesizare la CEC privind materialele electorale ale PSRM. Bătrîncea: Un simplu prim-ministru va deveni un simplu deţinut

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele PPEM, Iurie Leancă, a depus joi, 8 septembrie o sesizare la Comisia Electorală Centrală. Acesta solicită Comisiei să analizeze materialele electorale ale socialiştilor pe care scrie „Jandarmul român nu va fi la noi stăpân”.

În opinia lui Leancă, aceste materiale ar instiga la ură împotriva României.

„Am venit să sesizez CEC-ul pe marginea unor materiale informaţionale ale Partidului Socialiştilor, cu caracter electoral. Aceste materiale poartă denumirea – Jandarmul român nu va fi stăpân aici. Sunt materiale informaţionale cu caracter de a aduce jignire la adresa unei părţi a populaţiei Republicii Moldova. Sunt materiale care instigă la ură şi la învrăjbire”, a declarat Iurie Leancă.

Preşedinta Comisiei Electorale Centrale, Alina Russu, afirmă că autoritatea electorală va examina sesizarea depusă, iar ulterior se va expune asupra acestui demers.

Secretarul executiv al PSRM, deputatul Vlad Batrâncea, nu a întârziat să vină cu o replică.

„Îi recomand lui Leancă să verifice mai des cutia poştală – acele materiale sunt încă din primăvară-vară, din campania PSRM împotriva acţiunilor unioniştilor. Candidatul PSRM la preşedinţie, Igor Dodon, va ieşi abia în octombrie cu mesajele sale electorale, aşa cum prevede legislaţia. Între timp, îl îndemnăm pe Leancă să lămurească cetăţenilor de ce a semnat retragerea banilor din BNM, pentru a acoperi furtul miliardului. Leancă, un simplu prim-ministru care va deveni un simplu deţinut. Nu mult a rămas, se va schimba guvernarea şi toţi hoţii vor sta după gratii”, a scris Bătrîncea pe pagina sa de Facebook.

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite