Instituţiile de stat nu vor mai fi păzite de companii private. Maia Sandu: „Am mai dezmembrat o schemă de corupţie alcătuită de regimul oligarhic”
0Guvernul de la Chişinău aprobat în şedinţa de miercuri, 25 septembrie, stabilirea unei interdicţii aţa încât companiile private de pază să nu poată presta servicii la obiectivele de importanţă strategică a statului.
Paza particulară se va interzice la ministerele şi structurile organizaţionale din sfera lor de competenţă; autorităţile administrative centrale subordonate Guvernului şi structurile organizaţionale, inclusiv instituţiile publice finanţate de la bugetul de stat; autorităţile publice autonome; obiectivele de păstrare şi depozitare a armelor, muniţiilor, materialelor explozibile şi substanţelor radioactive; obiectivele de păstrare şi depozitare a substanţelor narcotice, psihotrope şi a precursorilor (cu excepţia instituţiilor medicale şi farmaciilor private); instanţele judecătoreşti şi Procuratura; Întreprinderile de stat şi/sau societăţile comerciale cu capital de stat şi societăţile comerciale cu capital social majoritar de stat.
„Este un proiect de lege care o să ne ajute să mai dezmembrăm o schemă de corupţie alcătuită de regimul oligarhic. Foarte multe instituţii de stat erau „păzite” de firmele lui Plahotniuc sau ale oamenilor lui. Nu e clar, aceste contracte erau atribuite într-un mod foarte dubios şi despre modul în care erau păzite aceste instituţii am văzut şi noi pe pielea proprie”, a accentuat Maia Sandu.