Igor Munteanu: Alegerile din Chişinău creează aşteptări mai mari pentru electoratul care vrea o schimbare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În cadrul alegerilor locale noi din Chişinău a fost exploatat un vot de protest, care a avut o expresie politică clară. Nu au fost doar alegeri administrative, aşa cum sunt descrise alegerile pentru funcţia de primar al unui oraş, ci au fost alegeri politice, în care electoratul perseverent din Chişinău a dat un nou vot de blam Partidului Socialiştilor. De această părere este directorul IDIS „Viitorul”, Igor Munteanu.

Într-un interviu pentru Radio Europa Liberă, citat de IPN, analistul a declarat că este vorba şi despre un vot anti-oligarhic. Aceste alegeri au arătat că doar prin coagularea şi coeziunea forţelor poţi să obţii câştig. Toţi candidaţii care au încercat să-şi facă campanie pe cont propriu, fără a se asocia unor grupuri politice importante, au pierdut lamentabil.

Potrivit lui Munteanu, segmentul de dreapta, reprezentat de două partide, PAS şi PPPDA, primeşte un stimulent serios care nu trebuie neglijat pentru viitoarele alegeri parlamentare. Aceste alegeri repoziţionează toţi actorii politici în acest moment şi într-un fel creează aşteptări şi mai mari pentru electoratul care ar dori să vadă o schimbare în Republica Moldova.

Igor Munteanu a menţionat că în această campanie electorală s-au folosit tehnici extrem de primitive şi imorale, dar, dincolo de aceasta, campania făcută de Andrei Năstase a fost posibil să ajungă la punctul final, adică la victoria aşteptată, datorită sprijinului deplin din partea PAS.

„Chiar dacă anumite segmente păreau loiale faţă de liberali sau faţă de grupurile unioniste, Andrei Năstase a fost remarcabil, a avut, într-adevăr, o victorie personală, dar această victorie a fost posibilă doar în conjuncţie cu alte forţe politice de aceeaşi orientare”, opinează analistul.

Potrivit lui Munteanu, Andrei Năstase trebuie să rămână dedicat cursului pe care l-a anunţat în această campanie, trebuie să fie extrem de prudent, pentru că anumite capcane ar putea să apară din destinaţii total nebănuite. O strategie posibilă din partea Partidului Democrat va fi să aştepte ca Năstase să comită erori, pentru ca să le exploateze în folos propriu, aşa cum a făcut-o cu anumite erori ale fostului primar, Dorin Chirtoacă. Şi socialiştii vor încerca să facă jocul Partidului Democrat, pentru că n-au de ales, a mai spus analistul.

În altă ordine de idei, Igor Munteanu a mai spus că victoria lui Andrei Năstase este foarte promiţătoare, pentru că transmite mesajul că în Republica Moldova nu toate lucrurile sunt controlate de persoane care au intenţii ostile faţă de democraţie şi statul de drept.

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite