Fost preşedinte al CC: Comisia de la Veneţia va concluziona că şi Parlamentul, şi Guvernul sunt legitime
0
Fostul preşedinte al Curţii Constituţionale Victor Puşcaş consideră că Comisia de la Veneţia va emite o concluzie prin care va recunoaşte că atât Parlamentul, cât şi Guvernul sunt legitime. Potrivit lui, dacă din punct de vedere politic, pentru Republica Moldova are importanţă atitudinea altor guverne, altor preşedinţi ai statelor străine, atunci din punct de vedere juridic importanţă are poziţia Comisiei de la Veneţia.
Declaraţiile au fost făcute la emisiunea „Glavnoe” de la postul de televiziune NTV Moldova.
Victor Puşcaş spune că deşi unii jucători politici din Republica Moldova consideră că poziţia Comisiei de la Veneţia poartă caracter de recomandare, Republica Moldova, dacă doreşte să meargă pe drumul european, trebuie să fie foarte atentă la documentele pe care le emite Comisia de la Veneţia.
„Sunt convins că Comisia de la Veneţia va emite concluzia că şi Parlamentul, şi Guvernul sunt legitime. Atragem atenţia că alegerile din 24 februarie s-au desfăşurat absolut legal şi cu respectarea regulilor generale. Aceste alegeri au fost recunoscute constituţional, şi în ţară, şi peste hotare”, a declarat Victor Puşcaş. În opinia lui, din moment ce mai multe formaţiuni au format o majoritate, Curtea Constituţională trebuia să o salute.
Deputatul socialist Vasile Bolea spune că Parlamentul a adoptat un decret prin care organele puterii se vor adresa la mai multe structuri internaţionale – Comisia de la Veneţia, Curtea Europeană pentru Drepturile Omului, Consiliul Europei şi Consiliul de Securitate al ONU pentru ca aceste structuri să ofere aprecieri.
Deputatul spune că în Republica Moldova există o putere legitimă cu trei poluri: Guvernul, Parlamentul şi Preşedinţia. Vasile Bolea spune că atât cetăţenii, cât şi comunitatea internaţională sunt de partea puterii legitime nou-instalate. „Eu sper că Partidul Democrat va ceda puterea fără a recurge la violenţe”, a declarat deputatul socialist.
Fostul vicepremier Victor Stepaniuc spune că există recunoaşterea guvernării noi de către principalii parteneri geopolitici – UE, SUA şi Rusia. Despre Curtea Constituţională, Victor Stepaniuc spune că de-a lungul timpului s-au observat mai multe hotărâri emise în favoarea cuiva. „În acest sens, actuala CC este cea mai angajată politic”, a declarat fostul vicepremier.
La solicitarea Secretarului General al Consiliului Europei Thorbjørn Jagland,Comisia de la Veneţia urmează să se pronunţe referitor la situaţia creată în Republica Moldova, în special la hotărârea Curţii Constituţionale de dizolvare a Parlamentului.